Circulația rutieră va fi închisă luni (13 august), timp de patru ore, pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Cârtișoara, pentru detonarea unor stânci care pun în pericol traficul.
UPDATE: Restricţia de circulație pe DN 7C Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Cârtișoara, impusă pentru detonarea unei stânci care punea în pericol traficul, se prelungeşte cu două ore.
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, luni în intervalul orar 10:00 – 14:00, circulația rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C (Transfăgărășan) între Bâlea Cascadă și Cârtișoara, potrivit Mediafax. Măsura instituirii acestei restricții a fost luată pentru intervenția specialiștilor de geniști pentru derocare cu exploziv a stâncilor care pun în pericol circulația rutieră.
„Potrivit hotărârilor CJSU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a fost împuternicit să întreprindă demersurile legale pentru solicitarea echipei de specialişti în lucrări genistice de derocare din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României. Secţia de Drumuri Naţionale Sibiu va asigura sprijinul logistic pentru evacuarea materialului rezultat în urma derocărilor şi restabilirea siguranţei circulaţiei pe Drumul Naţional DN 7C „Transfăgărăşan” la km 132+700. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu va asigura restricţionarea circulaţiei pe durata executării lucrărilor de derocare”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.