Traian Băsescu și soția lui, Maria, au fost marii absenți de la botezul fiicei Elenei Udrea, care a avut loc la Mănăstirea Cașin din București. Cel mai probabil părinții micuței creștine știau că fostul președinte al României și partenera sa vor veni însă la petrecerea de după ceremonia religioasă, mai ales că astăzi a fost și ziua de naștere a Evei. Celebrul cuplu au avut o apariție de senzație, iar invitații “i-au” scanat din cap până în picioare.
Citește și: Gestul emoționant făcut de Elena Udrea în fața bisericii în care și-a botezat fiica
Petrecerea organizată după botezul fiicei Elenei Udrea a avut loc într-un local de fițe din Nordul Capitalei, iar la scurt timp după ce s-a dat startul distracției, și-au făcut apariția Traian Băsescu și soția lui. Maria Băsescu a fost cea care a intrat prima în restaurant și i-a salutat pe Elena Udrea și logodnicul ei, Adrian Alexandrov. Fostul președinte al României rămas un pic în spate, iar momentele în care acesta a îmbrățișat-o pe fericita mămică și s-au pupat pe ambii obraji au fost imortalizați. După cum puteți vedea în imaginile din galeria foto a articolului, a fost o întâlnire mai mult decât prietenoasă, chiar dacă unii au speculat că relațiile dintre cei doi foști colaboratori și prieteni s-au răcit în perioada în care fosta blondă de la Cotroceni a fugit în Costa Rica, relatează wowbiz.ro.
Unii dintre invitați au povestit în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, că Traian Băsescu și soția sa, Maria, au încins ringul de dans. Ei au plecat de la petrecere în jurul orei 22:00.
Citește și: Imagini exclusive de la botezul fiicei Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov
Printre invitații importanți care i-au adus daruri fetiței Elenei Udrea se numără și mezina fostului șef de stat. Elena Băsescu a fost colegă de partid și prietenă cu Elena Udrea, așa că nu putea lipsi de la prima petrecere din viața micuței Eva Maria Alexandrov.