Tragic accident de circulație. S-au ciocnit două autocare, bilanț înfiorător – peste 50 de morți
Cel puțin 50 de persoane au murit și alte 50 au fost rănite în noaptea de joi spre vineri, după ce două autocare au intrat în coliziune și au luat ulterior foc. Teribilul accident s-a produs pe o autostradă din nordul Ghanei, au anunțat autoritățile locale, relatează CNN.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 1.30 (3.30, ora României) pe autostrada care leagă orașele Kintampo și Tamale. Cele două autocare s-au ciocnit frontal și au luat foc, a transmis David Eklu, purtător de cuvânt al poliției.
„Este prea devreme să dăm un bilanț final, momentan a fost confirmat decesul a 50 de persoane”, a declarat David Eklu, menționând că la bordul celor două autocare se aflau peste 100 de persoane.
Majoritatea victimelor nu au putut fi momentan identificate, din cauza faptului că au fost carbonizate.