O familie din Târgu Mureș este, pur și simplu, distrusă, după ce fiul lor, elev în clasa a 11-a, a murit într-un accident crunt. Adolescentul se afla cu prietenii într-o scurtă vacanță, la munte, iar tragedia a avut loc pe Cheile Bicazului.
Alex se relaxa la munte alături de doi amici, iar într-un moment de neatenție a avut loc teribilul accident. Cei trei se plimbau cu motocicletele şi se distrau de minune. La un moment dat, într-o curbă, Alex a pierdut controlul şi a ajuns cu motorul sub roţile unei maşini.
Nu a mai putut fi salvat, deși la fața locului au venit rapid medicii de pe ambulanță. Tragedia a avut loc duminică. Șoferul mașinii nu se afla sub influența alcoolului.