Cel puţin 25 de persoane au murit, duminică, după ce un autocar turistic a luat foc în urma unei coliziuni cu o semiremorcă în estul Mexicului, a anunţat Javier Duarte, guvernatorul statului Veracruz.
„Am găsit oficial 25 de cadavre”, a declarat Duarte pentru postul de televiziune Milenio, adăugând că acest bilanţ ar putea să fie revizuit în creştere.
Autocarul, care venea de la Villahermosa, un oraş din statul vecin Tabasco (sud-est), şi se îndrepta către Mexico, a intrat în coliziune cu o semiremorcă în apropiere de localitatea Juan Rodríguez. În urma accidentului, autocarul turistic a luat foc.
Javier Duarte a adăugat că persoanele rănite au fost preluate de serviciile de salvare. El nu a precizat numărul persoanelor rănite.