Tragedie pe litoral! A fost găsit înecat chiar în spatele mall-ului din Constanța

Publicat: 20/09/2020 | 15:55

Tragedie pe lacul Tăbăcăriei, la câțeva zeci de metri în spatele mall-ului din Constanța! Un bărbat a fost zărit plutind pe apă, la doar câțiva metri de mal. A fost scos de echipele de intervenție, însă era decedat.

CITEȘTE ȘI: MARIAN IORDACHE, FOST PRIMAR AL MEDGIDIEI, A MURIT ÎNECAT CU O BUCATĂ DE PEPENE

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină duminică, 20 septembrie, în spate la City Mall, pe lacul Tăbăcărie, după ce o persoană a fost văzută plutind la 5-6 metri de mal. Este vorba despre un bărbat, în jur de 60 de ani. Oamenii legii nu l-au identificat, încă, scrie replicaonline.ro.

A fost găsit înecat chiar în spatele mall-ului din Constanța

La fața locului s-au deplasat un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului Fripis și un echipaj din cadrul SAJ Constanța. Bărbatul în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost extras din apă, dar din păcate a fost declarat decedat. Persoana a fost văzută de paznicii centrului comercial, care au sunat imediat la 112. „L-au văzut colegii şi au sunat la 112. Probabil era de cam mult timp în apă, altceva nu știu,” a spus unul din paznicii City Park Mall. La fața locului s-a prezentat și un echipaj de la criminalistică, pentru examinarea cadavrului.

NU RATA: IMAGINI DRAMATICE PE PLAJA DIN NEPTUN! O FEMEIE, DISTRUSĂ DE DURERE DUPĂ CE SOȚUL EI S-A ÎNECAT

Polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de aproximativ 60 de ani, ar pluti la 5-6 metri de malul lacului Tăbăcăriei din municipiul Constanța. Conform primelor cercetări, nu sunt urme vizibile de violență la nivelul feței sau trunchiului. Identitatea persoanei nu a fost stabilită pana la acest moment. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult