Tragedie la o nuntă din India! 13 femei și copii, care se aflau la ceremonie, au murit

Publicat: 17/02/2022 | 11:24
Tragedie la o ceremonie din India Sursă foto: Pixabay.com

Cel puțin 13 persoane au murit în timpul unei nunți ce a avut loc în statul Uttar Pradesh, din nordul Indiei. În timpul ceremoniei, mai multe femei și copii au căzut într-o fântână. Nimeni nu i-a putut salva.

Persoanele care au decedat se aflau pe o placă de metal care acoperea fântâna din Kushinagar. Din cauza greutății acestora, bucata de fier s-a prăbușit. În urma incidentului, alte două persoane au fost rănite.

CITEȘTE ȘI: EVENIMENT CIUDAT ÎN INDIA. UN BĂRBAT, CĂRUIA I-A MURIT MIREASA ÎN TIMPUL CEREMONIEI DE NUNTĂ, S-A CĂSĂTORIT CU SORA VICTIMEI ÎN ACEEAȘI ZI

Prim-ministrul Indiei: ”O tragedie dureroasă”

Premierul Narendra Modi a reacționat în urma incidentului, pe care l-a numit ”o tragedie dureroasă”.

”Exprim cele mai profunde condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața, Le urez răniților însănătoșire grabnică. Administrația locală va ajuta în toate modurile posibile”, a spus premierul.

Narendra Modi a anunțat, de asemenea, o despăgubire de 2.662 de dolari pentru fiecare dintre familiile victimelor și de 665 de dolari pentru răniți.

Tragedia a avut loc miercuri seara în cadrul tradiționalei ceremonii ”haldi”, în care rudele aplică pastă de turmeric pe fețele mirilor pentru a avea o căsnicie prosperă.

11 persoane au murit pe loc

În momentul în care placa s-a rupt, mai multe persoane care participau la eveniment  au încercat să salveze victimele. Aceștia le-au dus la un spital din apropiere. 11 persoane au fost declarate decedate pe loc, iar alte două au murit la scurt timp, la spital, a declarat Poliția din Uttar Pradesh.

Autoritățile districtului Kushnigar au anunțat că va oferi o sumă de 5.323 de dolari pentru fiecare dintre familiile victimei, a anunțat CNN News.

VEZI ȘI: DRAGOSTEA I-A ADUS ÎMPREUNĂ DE PE CONTINENTE DIFERITE. POVESTEA INCREDIBILĂ A UNEI ROMÂNCE ȘI A UNUI INDIAN ADOPTAȚI DE MICI ÎN ITALIA

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult