Tragedie la Los Angeles! Un avion s-a prăbușit peste o casă! Au murit 3 oameni din locuință
Patru persoane au murit în Yorba Linda, la sud de Los Angeles, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă, scrie The Guardian. Pilotul și trei persoane care se aflau în locuința din California au murit pe loc, după ce avionul a căzut peste clădire și a provocat un incendiu de proporții. Alte două persoane au ajuns la spital, cu răni ușoare.
Avionul, un Cessna 414A, s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe un aeroport aflat în apropiere. Imaginile surprinse după accidentul aviatic arată bucăți din aeronavă împrăștiate pe o suprafață mare, inclusiv pe acoperișurile locuințelor din zonă, iar localnicii încearcă să stingă flăcările cu furtunurile din grădină, potrivit rtv.net.
Un martor a declarat că mulți oameni se aflau în case la momentul producerii accidentului aviatic și că sărbătoreau finala Super Bowl.
„S-a auzit o bubuitură puternică. Am fugit afară crezând că a lovit cineva mașina fiicei mele. Când m-am uitat în sus am văzut o bucată mare de avion. Nu știam ce este atunci. Apoi am văzut fumul dens. Doamne, a fost îngrozitor! Până când m-am dus în spatele casei luase deja foc”, a spus o localnică.
Anchetatorii încearcă acum să recupereze toate resturile avionului și să determine cauza prăbușirii aeronavei.