Un tanar motociclist, 22 de ani, din Bulgaria, a decedat astazi in timpul Campionatului European de motocros, care se desfasoara pe pista de motocros de la Zarnesti, informeza rtv.net.
Organizatorii competitiei spun ca sportivul bulgar a sarit peste un obstacol, dupa care a fost proiectat intr-un mal de pamant. „Nu stim exact ce s-a intamplat. Poate din cauza oboselii, pentru ca duminica s-au efectuat trei antrenamente inainte de concurs. Nu stim ce s-a intamplat exact, se fac cercetari. Echipajul SMURD care era postat chiar aproape de locul tragediei i-a acordat primul ajutor imediat, a fost resuscitat mai mult timp, dar in zadar. A fost transportat la morga din Brasov pentru autopsie desi parintii sportivului care au fost prezenti la Zarnesti au dorit sa-l ia acasa fara sa mai fie dus la morga, dar astea sunt regulile la noi si trebuie parcurse”, a declarat Ovidiu Sparchez, unul dintre organizatori, conform sursei citate.
De asemenea, pista de la Zarnesti este privata, aici avand loc competitii nationale si internationale din 2004. Potrivit organizatorilor este primul accident atat de grav, iar cursa a fost oprita. (A.S.)
(sursa foto: infotur.md)