TRAGEDIE la Arad! O profesoara universitara a fost gasita moarta in urma cu putin timp!

De: Cancan
Publicat: 12/01/2015 | 16:17

Politistii au declarat că pe corpul neînsufleţit nu există urme de violenţă, fiind aşteptat rezultatul necropsiei, scrie aradon.ro. Comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a fost şocată, luni dimineaţă, la aflarea veştii că o colegă a fost găsită moartă, în propria locuinţă, mai ales că aceasta avea doar 43 de ani.

Este vorba de Tatiana Duminică, de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, din cadrul UVVG, care, luni, deşi avea programat un examen, nu s-a prezentat la întâlnirea cu studenţii. A fost şi motivul pentru care a fost sunată insistent pe telefonul mobil şi, mai apoi, o colegă a căutat-o acasă. Şi pentru că nu răspundea nimeni la uşă s-a apelat la 112.

Conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi cadru didactic la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul UVVG, ne-a declarat despre Tatiana Duminică că „a fost o colegă foarte bună, foarte bine pregătită profesional, conştiincioasă şi săritoare”, iar decesul acesteia „pentru toţi a fost o surpriză neplăcută”. La domiciliul profesoarei au venit şi reprezentanţi ai poliţiei şi au fost demarate primele cercetări: „Din primele cercetări efectuate la faţa locului nu sunt suspiciuni cu privire la cauzele decesului. Nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă dar, conform precedurii s-a dispus efectuarea necropsiei”, a declarat Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

L.L