Tragedie într-o localitate din Olt. Un bărbat a murit strivit de propriul tractor

Publicat: 22/07/2019 | 12:08

Un tânăr de 38 de ani, dintr-o localitate din judeţul Olt a murit, duminică seară, strivit de propriul tractor. (VEZI ȘI: ALEXANDRA STAN, DOSAR PENAL DUPĂ CE A PROVOCAT UN ACCIDENT CU RĂNIȚI ÎN CENTRUL BUCUREȘTIULUI)

 „Ieri, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Verguleasa s-au deplasat în comuna Vitomireşti, la locul producerii unui incident.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Vitomirești, în timp ce conducea un tractor în pădurea Trepteni, din cauza terenului accidentat, în pantă şi acoperit cu vegetaţie, ar fi derapat şi s-a răsturnat.

Conducătorul tractorului a fost prins între utilajul agricol şi sol. În urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului. Incidentul nu se încadrează în categoria accidentelor rutiere, întrucât nu s-a produs pe un drum public”, au precizat surse din cadrul IPJ OLT.

Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Situația traficului, în 22 iulie

Pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 36, pe sensul de mers către Bucureşti, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, se circulă doar pe banda a doua, cu restricţie de viteză de 80 km/h, pentru continuarea lucrărilor de reparaţii la pod, efectuate pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, până la data de 1 august 2019. La ora 7.00, în zona acestei restricţii, traficul se desfăşura în condiţii de aglomeraţie, în coloană pe aproximativ trei kilometri, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT GRAV ÎN JUDEȚUL ARGEȘ, PE TRANSFĂGĂRĂȘAN. UN AUTOTURISM A CĂZUT ÎNTR-O RÂPĂ)

Pe DN 5 București – Giurgiu, traficul rutier pe podul peste Argeș de pe raza localităţii Adunații Copăceni, judeţul Giurgiu, a fost închis pentru aproximativ 6 luni pentru reparații. Circulaţia se desfăşoară deviat pe un pod provizoriu din apropiere, pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu restricţie de viteză de 30 km/h.

În judeţul Neamţ, circulaţia rutieră a fost închisă, până la finalul anului 2019, pe DN 15, între kilometrii 242 – 286 (Poiana Largului – Bicaz), pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a suprafeţei de rulare, care a fost afectată în urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă. Ruta ocolitoare este Poiana Largului – DN 15B – Târgu Neamţ – DN 15C – Piatra Neamţ – DN 15 – Bicaz.

Până la data de 25 iulie 2019, se montează grinzile pasajului de pe traseul DN 14A, peste Autostrada A3 aflată în construcție și calea ferată, din zona nodului Iernut, județul Mureș. Circulaţia rutieră va fi astfel închisă total, pentru intervale de timp de aproximativ 20 de minute, cu precădere astăzi, când se va lucra chiar pe traseul provizoriu al DN 14A.

În judeţul Alba, pe DN 1 Sebeş – Alba Iulia, se execută lucrări de reparaţii la podul peste râul Mureş, timp de aproximativ 2 luni, pe timp de noapte, astfel:

– de luni până vineri, în intervalul orar: 20:00 – 07:00;

– în zilele de sâmbătă, între orele: 18:00 – 10:00;

– în zilele de duminică, în intervalul orar: 19:00 – 07:00.

Pe timpul efectuării lucrărilor, traficul va fi dirijat alternativ, prin semafoarele amplasate la cele două capete ale podului, mai arată reprezentanții Centrului INFOTRAFIC.