Tragedie într-o comună din Iaşi! Un copil în vârstă de 12 ani s-a spânzurat în casa părinţilor săi
Copilul locuia cu mama sa în localitatea ieşeană Dagâţa, tatăl băiatului fiind plecat de câteva săptămâni în străinătate, pentru a-şi căuta un loc de muncă.
Trupul băiatului a fost găsit de către mama sa, care a apelat imediat numărul de urgenţe 112. Femeia susţine că ieşise de puţin timp din casă, cu treburi în gosodărie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, cu elicopterul SMURD, medicii încercând timp de 40 de minute resuscitarea copilului, potrivit Mediafax.
În cele din urmă, a fost declarat decesul minorului. Poliţiştii susţin că nu au găsit vreun bilet în care tânărul să fi explicat motivul sinuciderii.
Mama copilului susţine că nu s-a certat cu acesta în ultima perioadă şi că nu îşi poate explica decizia băiatului de a-şi pune capăt zilelor.
„A fost deschis dosar penal de moarte suspectă. Totodată, s-a dispus efectuarea necropsiei”, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.