Tragedie în Vrancea! Andreea, o adolescentă de 15 ani fără probleme medicale, a murit subit

Publicat: 09/05/2023 | 23:15

O fată de numai 15 ani dintr-o comună din Vrancea a murit în mod subit, iar moartea sa a lăsat multe semne de întrebare. Familia și rudele tinerei sunt în stare de șoc și încă încearcă să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat. Evenimentul tragic a avut loc marți, când Andreea, o adolescentă veselă și aparent sănătoasă, a început să sângereze nazal. Rudele spun că nu avea probleme medicale cunoscute și că niciun semn nu anunța tragedia care avea să urmeze.

Serviciul de Ambulanță din Vrancea a fost alertat în jurul orei 10:47, când familia Andreei a cerut ajutor medical pentru fata de 15 ani, care începuse să aibă hemoragie nazală. La fața locului a ajuns o ambulanță echipată cu asistent medical și alta cu un medic.

Cu toate acestea, în momentul în care paramedicii au ajuns, adolescenta era deja inconștientă și fără puls. Eforturile medicale de resuscitare au fost inutile și a fost declarat decesul.

CITEȘTE ȘI: Sfârșit tragic pentru Diana, o tânără de 31 de ani din Vâlcea. A fost găsită moartă

Tânăra a murit după ce a avut o hemoragie nazală / foto: observatornews.ro

Moartea tinerei lasă în urme multe semne de întrebare

Andreea era o copilă veselă, însă provenea dintr-o familie săracă, cu 6 frați, dintre care o soră geamănă și 2 frați vitregi. Nimic nu anticipa drama care avea să afecteze familia și comunitatea din comuna Băleşti. Cei apropiați spun că Andreea era sănătoasă și fericită cu o seară înainte, însă a doua zi totul s-a schimbat. Adolescenta s-a simțit rău, a avut o hemoragie nazală și a vomat sânge. Apoi, a leșinat, declanșând panica în rândul celor din jur. Nimeni nu-și explică ceea ce s-a întâmplat cu adolescenta, medicii constatând  doar faptul că fata ar fi suferit un stop cardiorespirator

În prezent, autoritățile așteaptă rezultatele examinărilor medicale pentru a descoperi cauza exactă a decesului Andreei. Pentru părinții fetei, viața le-a dat cea mai grea lovitură, iar moartea fulgerătoare nu poate fi explicată, deocamdată.

”Nu a avut afecțiuni, nu a zăcut, a venit acasă, a mâncat normal și s-a pus în pat și a vomitat sânge. Noi nu bănuim nimic. La ora 9 jumătate a vrut să plece acasă, s-a dus la baie și a vomitat cheaguri de sânge.

La începutul anului, a căzut jos într-un magazin, am dus-o la spital si a avut o răceală. Poate bea energizante. Atunci ne-a dat un tratament, vitamine, au spus că e răceală. Mai avea o tuse seacă. Am întrebat-o. Aseară chiar era veselă. Tatălui meu i-a spus că îi e rău și că a vomat sânge. A fost pe moment”, a mărturisit tatăl vitreg al fetei pentru Observator News.

VEZI ȘI: Destin crunt! Elisa a fost condusă spre moarte de cel pe care îl iubea. Tânăra de 27 de ani a murit într-un cumplit accident