Două persoane şi-au pierdut viaţa pe loc, iar altele două au fost transportate în stare gravă la spital, după un accident care a avut loc în judeţul Mureş. Accidentul a avut loc pe DN 15, în localitatea Cheţani. Din primele informaţii, se pare că un şofer a încercat să efectueze o depăşire riscantă şi s-a lovit frontal de un alt autoturism.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare şi una pentru transport persoane şi victime multiple, potrivit informaţiilor ISU Horea Mureş. Circulaţia a fost restricţionată pe un singur sens de mers, cu deplasare alternativă dirijată de poliţie.
Cauza producerii a accidentului a fost intrarea pe contrasens, iar în urma impactului au rezultat două persoane decedate, o femeie şi un bărbat, şi alte două, o femeie şi un bărbat, rănite grav. În acest moment traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, în vederea efectuării cercetării locului faptei şi acordării de îngrijiri medicale, potrivit INFOTRAFIC.