Tragedie în Munții Parâng. Un jandarm de 31 de ani a murit, după ce a căzut într-o râpă de 300 de metri
O tragedie a avut loc în noaptea de joi, în Munții Parâng. Un jandarm în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața, după ce s-a dezechilibrat și a căzut într-o râpă de 300 de metri. Alături de el se afla încă un coleg de-ai săi. Se aflau în timpul liber și au dorit să facă o drumeție în munți. Iată detaliile mai jos, în articol.
Un jandarm în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața, în timp ce făcea o drumeție în Munții Parâng. Tânărul, care se afla în timpul liber, s-a dezechilibrat și a căzut într-o râpă de 300 de metri. Alături de el se mai afla un coleg care, imediat după ce jandarmul s-a dezechilibrat, ar fi încercat să îl salveze. În momentul în care a încercat să îl prindă pe jandarm, acesta și-a pierdut rucsacul și telefonul mobil.
A plecat după ajutor
Colegul jandarmului a coborât în râpă și a constatat că acesta nu mai avea semne vitale. Pentru că nu a reușit să își găsească telefonul, pentru a cere ajutor, a plecat spre cea mai apropiată localitate. Pentru că nu au existat condiții meteo favorabile, autoritățile nu au putut interveni seara trecută, în zona în care a avut loc incidentul. În dimineața zilei de 6 ianuarie, două echipe de jandarmi montani din cadrul IJJ Gorj au reușit să identifice zona în care jandarmul a murit, în vederea recuperării trupului.
„Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, aflat în timpul liber, în timp ce efectua o drumeţie în Munţii Parâng, s-a dezechilibrat şi a căzut într-o râpă de aproximativ 300 de metri. Acesta era însoţit de un alt coleg care, în încercarea de a-l prinde, a pierdut rucsacul şi telefonul. A coborât în râpă, găsindu-l pe jandarm cu multiple traumatisme la cap, fără a prezenta semne vitale.
Întrucât jandarmul care coborâse în râpă nu a reuşit să găsească telefonul pentru a solicita sprijin, a luat decizia de a pleca spre cea mai apropiată localitate, pentru a găsi ajutoare. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni încă de aseară, locul unde s-a produs accidentul nu a putut fi identificat, intervenţia pentru recuperarea jandarmului fiind amânată din cauza codului galben de viscol”, au transmis reprezentanţii IJJ Gorj, arată observatornews.ro.
Sursă foto: capturi video Observator