Tragedie în munţi! Intervenţia disperată a salvamontiştilor a fost în zadar! Turistul purtat 500 de metri a murit!

De: Cancan
Publicat: 13/01/2018 | 20:27

Ceea ce preconizaseră salvamontiştii s-a adeverit, turistul fiind găsit fără suflare.

Turistul surprins de o avalanşă produsă sâmbătă după-amiază în Masivul Bucegi făcea parte dintr-un grup de cinci persoane şi se afla într-o zonă foarte dificilă. V de zăpadă care a venit peste el l-a dus într-o vale adâncă de câteva sute de metri, iar cei care îl însoţeau i-au găsit ruscacul şi casca.

Şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat pentru News.ro că turistul se afla pe munte împreună cu alte patru persoane, celelalte patru scăpând nevătămate.

Valul de zăpadă l-a purtat pe bărbat într-o râpă de peste 500 de metri. Doi dintre cei care îl însoţeau au urcat la Coştila, de unde au fost recuperaţi de salvamontişti şi duşi la refugiul Salvamont. Ceilalţi doi, care au văzut cum bărbatul este luat de avalanşă, au coborât până în locul unde valul de zăpadă s-a oprit, unde s-au întâlnit cu nişte alpinişti.