În această dimineață a fost alertă în Mamaia. Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul 8 al unui hotel din stațiune. La fața locului s-au deplasat imediat autoritățile și au demarat cercetările. Din primele informații, se pare că este vorba despre o femeie de 48 de ani.
În data de 21 iunie, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a aruncat de la etajul 8 al unui hotel. Oamenii legii au ajuns imediat la fața locului și au constatat că este vorba despre o femeie de 48 de ani. De asemenea, la fața locului s-au mai deplasat și două echipaje SMURD.
Cadrele medicale au încercat să o salveze pe femeia de 48 de ani, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru ea și doar a fost declarat decesul.
În prezent, oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul, însă din primele informații pare că este vorba despre o sinucidere. Femeia venise singură la mare în data de 17 iunie, atunci când s-a și cazat la hotelul de la etajul căruia s-a aruncat.
Femeia de 48 de ani nu are pe nimeni, singura persoană apropiată fiind mama ei. Se pare că ar fi fost vorba de o sinucidere, aceasta lăsând un bilet de adio în camera de hotel pentru cea care i-a dat viață.
(VEZI ȘI: PESTE 700 DE OAMENI AU MURIT ÎN LACUL BLESTEMAT, CE ASCUNDE UN TRECUT TERIFIANT)