Fostul fundaş dreapta brazilian Djalma Santos, de două ori campion mondial, a murit, miercuri, la 84 de ani, din cauza unei insuficienţe respiratorii, anunţă presa braziliană.
El fusese internat în spital cu pneumonie la 1 iulie. Cu 98 de selecţii la naţionala Braziliei, Djalma Santos a participat la patru ediţii ale Cupei Mondiale, câştigând două, în 1958 şi 1962. El a făcut parte de trei ori din echipa ideală a Cupei Mondiale.
Djalma Santos şi-a început cariera în 1948 la Portuguesa, unde a jucat 11 ani, înainte de a trece la Palmeiras, formaţie pentru care a evoluat de peste 500 de ori. În 1970, Djalma Santos s-a retras din activitate de la Atletico Paranaense, potrivit Mediafax.
El este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istorie pe postul său. Djalma Santos a revoluţionat rolul de fundaş, fiind mult mai ofensiv decât contemporanii săi. Djalma Santos nu a primit niciun cartonaş roşu de-a lungul carierei sale
Vestea l-a luat prins surprindere si pe Ronaldo, care a postat un mesaj pe Twitter. „Odihneasca-se in pace”, a scris fotbalistul pe internet.
Ionut Chiperi