Tragedie în lumea filmului! Regizoarea britanică Antonia Bird a murit la vârsta de 54 de ani
Originară din Londra, Antonia Bird s-a remarcat ca regizoare a câtorva episoade din serialul BBC „EastEnders”, între 1985 – 1986, dar şi a filmului de televiziune „Cracker” (2006), cu Robbie Coltrane în rolul principal.
Succesul internaţional a venit odată cu filmul „Priest” (1994), cu Linus Roache în rolul principal, ce prezintă cu empatie şi realism criza de conştiinţă a unui preot catolic, scindat între iubirea faţă de Dumnezeu şi dezvăluirea adevărului.
Antonia Bird a mai regizat „O iubire nebună” (1995), o dramă romantică cu Drew Barrymore şi Chris O’Donnell, filmul poliţist „Ultima lovitură”, cu Robert Carlyle, şi „Plăcerea de a ucide” (1999), o poveste despre canibalism cu Robert Carlyle şi Guy Pearce.
Împreună cu Robert Carlyle, jurnalistul Mark Cousins şi scriitorul Irvine Welsh, Antonia Bird a înfiinţat compania de producţie Four Way Pictures.
În ultimele luni, Antonia Bird era în faza de preproducţie cu o nouă dramă – „Cross My Mind”, un film despre trei oameni singuri. De asemenea, aceasta a regizat câteva episoade din serialul BBC „The Village”.
G.C.