Tragedie în judeţul Suceava. Un om a murit, după ce s-a prăbuşit casa peste el

Publicat: 25/02/2019 | 20:54

Un om a murit în județul Suceava în timp ce încerca să facă rost de lemne pentru foc pentru a se încălzi. O clădire dezafectată dintr-o fostă tabără pentru copii s-a prăbușit peste el. Bărbatul nu a mai putut fi resuscitat.

Bărbatul de 52 de ani era asistat social şi locuia în apropierea fostei tabere de copii. Acesta a intrat într-o casă, încercand să facă rost de lemne, moment în care tavanul clădirii s-a prăbuşit peste el.

Martorii au sunat imediat la 112, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii, pompierii dar şi medici. Bărbatul a fost scos de sub dărâmături în stop cardio respirator. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viata, anunță romaniatv.net.

Polițiștii au făcut cercetări la fața locului și urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult