Tragedie în fotbal?! Avionul în care se afla fotbalistul Emiliano Sala a fost dat dispărut. “Sunt foarte îngrijorați!”
Avionul privat în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala a fost dat dispărut, luni seară, după ce s-a pierdut contactul cu controlorii de trafic în jurul orei 21.00.
Operaţiunile de căutare au început în zona Alderney. Emiliano Sala, coechipier cu Ciprian Tătăruşanu la FC Nantes, se îndrepta spre Cardiff, unde semnase un contract cu echipa Cardiff City.
Argentinianul de 28 de ani semnase cu Cardiff pentru 15 milioane de lire sterline şi fusese la Nantes pentru a-şi lua rămas bun de la coechipierii săi.
Pentru căutarea avionului au fost mobilizate două elicoptere şi mai multe vase, în zona Guernesey-Alderney. În avionul privat, pe lângă pilot şi Sala se mai afla încă o persoană.
Poliţia din Guernesey a anunţat că deocamdată nu s-a găsit nimic de către echipele de căutare.
„Suntem foarte îngrijorați de ultimele vești legate de dispariția avionului. Așteptăm și noi confirmări, altceva nu putem spune în acest moment. Ne temem pentru siguranța lui Emiliano Sala„, a spus Mehmet Dalman, șeful lui Cardiff.