Tragedie cumplită! Un medic a murit la scurt timp după ce a ieşit din gardă! Avea numai 46 de ani

Publicat: 07/01/2022 | 20:30

Tragedie cumplită în România! Medicul Ovidiu Nicolae Alexa, şeful Compartimentului Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, a murit în urma unui infarct şi nu a putut fi salvat, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de colegii săi.

Ovidiu Nicolae Alexa decedat după ce s-a întors de la serviciu, moartea lui, la vârsta de 46 de ani, fiind pusă pe seama suprasolicitării profesionale.

„A fost un om deosebit. A muncit enorm pentru spital, pentru pacienți, a salvat sute de vieți. Din păcate el s-a pierdut și din cauza muncii, a stresului de zi cu zi. Decesul colegului nostru este o dovadă în plus a stresului și epuizării personalului medical în această perioadă. Din păcate, inima unor colegi cedează. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace”, a declarat pentru Realitatea Dorohoiană, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, medicul Valerian Andrieș.

Ovidiu Nicolae Alexa era medic coordonator la Compartimentul Primire Urgenţe.  Medicul era angajat al Spitalului Municipal Dorohoi de aproximativ 12 ani.

Sursa foto: realitateadorohoiana.ro