Tragedie cumplită! Mărturia cutremurătoare a unei mame căreia i-a murit copilul după ce medicii i-au spus că nu este atât de grav

Publicat: 06/09/2022 | 14:11

O tragedie cumplită a lovit pe neașteptate o familie din Marea Britanie. La începutul verii trecute, Martha Mills era o adolescentă de 13 ani, fericită și zâmbitoae. Însă, după ce a plecat alături de părinţi într-o vacanţă în Ţara Galilor, totul s-a schimbat…

Martha a căzut cu bicicleta și, deși atunci părea că totul este în regulă, câteva săptămâni mai târziu a murit.

”Ceea ce urmează este povestea a cum a fost lăsată Martha să moară şi ce se poate întâmplă când ai încredere oarbă în medici. Indiferent de câte ori mi-am zis că era treaba doctorilor să aibă grijă de fiica mea, ştiu în adâncul sufletului că dacă aş fi acţionat diferit, acum ar fi încă în viaţă”, povesteşte Merope Mills, mama adolescentei pentru The Guardian.

Povestea tragediei care a dus la decesul mult prea devreme al Marthei

Chiar la începutul vacanței în Țara Galilor familia a închiriat biciclete pentru a face un tur al locului. Martha mergea încet, dar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut.Pentru că nu se simţea bine a mers cu părinţii la o mică unitate de urgenţe medicale. Când şi-a ridicat tricoul la examenul medical, fetiţa prezenta în zona abdominală o urmă de forma unui inel roşu. Nu existau zgârieturi sau sânge, doar acea urmă în formă de O, deoarece aterizase cu întreaga greutate pe unul din capetele ghidonului.

Asistenta medicală care a examinat-o a sunat un medic şi i-a explicat situaţia. Acesta a spus că nu este necesar să o vadă şi el, că probabil este vorba de o leziune internă, şi i-a recomandat să ia Paracetamol.

”M-am gândit dacă să insist asupra unui control medical mai amănunţit, dar am renunţat şi ne-am întors la cabana pe care o închiriasem”, povesteşte mama adolescentei.

VEZI ȘI: CAZ ŞOCANT LA SUCEAVA. O TÂNĂRA A MURIT CU O ZI ÎNAINTE DE NUNTĂ. ALEXANDRA ERA ÎNSĂRCINATĂ ÎN OPT LUNI

Tragedia ar fi putut fi evitată…

Peste noaptei Marthei i s-a făcut tot mai rău, aşa că au mers la un spital în Aberystwyth. iar diagnosticul de leziune a pancreasului le-a întrerupt vacanţa definitiv.

Martha a fost dusă cu elicopterul la Spitalul Universitar din Cardiff unde a stat în terapie intensivă cîteva zile, apoi a fost transferată la King’s College Hospital din Londra, unul din cele trei centre din UK specializate în traumele pancreatice ale copiilor.

Adolescenta a ajuns într-un salon echipat cu aparatură de ultimă oră, unde veneau pacienţi din întreaga lume. Părinţii au primit în repetate rânduri asigurări că se află în cel mai bun loc cu putinţă pentru tratamentului copilului lor. Tratamentul unei leziuni de pancreas ”e doar o chestiune de timp şi răbdare” i-au asigurat medicii pe părinţii care au făcut cu schimbul pentru a fi, 24 de ore din 24, alături de fiica lor.

Însă, în weekend-ul 21-22 august copila a început să aibă febră. După trei zile de tratament cu antibiotice, febra era prezentă şi, mai rău, Martha a început să săngereze prin perfuziile din braţe şi tuburile din abdomen.

Martha a murit din cauza septicemiei

Adolescenta făcuse septicemie şi ar fi trebuit dusă la terapie intensivă. Şi deşi medicii ştiau diagnosticul, părinţilor le-au spus că e vorba de o infecţie si atât. Între timp, Martha dezvoltase şi o erupţie cutanată, semn clar de septicemie. Peste noapte starea copilei s-a înrăutăţit şi mai mult şi abia atunci au dus-o la terapie intensivă, scrie antena3.ro.

După noi analize de sânge medicii au realizat cu adevărat gravitatea situaţiei. Prea târziu însă. Marţi dimineaţă Martha a pierdut lupta cu boala…

”Cum ar putea ei să înţeleagă consecinţele cu adevărat? Vieţile lor continuă pe cînd a mea s-a oprit. Nu pot să nu mă gândesc că moartea ei putea fi evitată. Viaţa după moartea propriului copil e ca şi cum ai trăi pe o insulă, separat de pământul unde trăiesc ‘oamenii normali’. Vrei atât de mult să revii acolo dar nu mai poţi vreodată. Eşti blocat pe insulă pentru totdeauna”, spune mama, îndurerată care priveşte înapoi cu regretul a fi eşuat în a-şi salva propriul copil.

Sursa foto: Pexels.com