Un destin sfâșietor a lovit o familie de români, chiar în pragul Sfintelor Sărbători. Un bărbat de aproximativ 40 de ani, stabilit de ani buni în Italia, a murit sâmbătă într-un accident teribil, chiar în ziua în care trebuia să se urce în avion și să vină acasă, în România, pentru a petrece Paștele alături de cei dragi.
Tragedia s-a produs în provincia Foggia, pe un drum dintre localitățile Torremaggiore și San Severo, în jurul prânzului. Victima, care locuia de mai multă vreme în Torremaggiore și era cunoscut și respectat în comunitate, se deplasa cu bicicleta atunci când a fost izbit violent de un autoturism Fiat Tipo, condus de o femeie.
Vecinii și apropiații bărbatului spun că acesta își făcuse bagajele și era cu sufletul plin de emoție, nerăbdător să revină în țară pentru a-și petrece Paștele în familie. Din păcate, nu a mai apucat, iar în locul revederii cu cei dragi, rudele sale au primit vestea cumplită a morții.
Impactul a fost devastator. Deși era o coliziune laterală, forța loviturii a fost atât de puternică, încât biciclistul a fost proiectat câțiva metri, sfârșind într-un șanț de pe marginea drumului. Parbrizul mașinii s-a spart complet, semn al violenței extreme a impactului. Din păcate, în ciuda intervenției rapide a echipelor de salvare, care au chemat inclusiv un elicopter de la Foggia, medicii nu au mai putut face nimic. Românul a murit pe loc, rănile suferite fiind incompatibile cu viața.
Femeia aflată la volan, cea care l-a lovit, a fost prima care a sărit în ajutorul său. Aceasta a sunat imediat la serviciile de urgență și a rămas la fața locului până la sosirea echipelor de salvare. Potrivit presei italiene, femeia este în stare de șoc și nu își poatereveni din tragedia pe care, fără voie, a provocat-o.
Durerea este cu atât mai mare cu cât întreaga comunitate din Torremaggiore îl cunoștea ca fiind un om muncitor, liniștit, sufletist și foarte apreciat. O tragedie care lasă în urmă lacrimi, durere și multe întrebări fără răspuns.