Tragedie pentru o familie cu trei copii, din Rebra (Bistrița), în timpul unei curse pe o șosea din Franța. Cei doi, șoferi de TIR, se aflau în cabina mastodontului când s-a produs accidentul. Soțul, aflat la volan, a scăpat cu viață, soția, însă, a decedat. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT CUMPLIT ÎN CĂLĂRAȘI. UN COPIL A MURIT DUPĂ CE A FOST IZBIT DE O AUTOUTILITARĂ ÎN TIMP CE ERA PE BICICLETĂ)
Nenorocirea a avut loc pe 16 martie, pe A36, în zona Mulhouse, atunci când Lucreția Rus, 30 de ani, mamă a trei copii, și-a pierdut viața. Soțul ei, Marius, 35 de ani, care conducea camionul companiei Filadelfia implicat în accident, a fost rănit, dar viața nu i-a fost pusă în pericol, scrie libertatea.ro.
ȘOCANT. UN TÂNĂR DIN OLT A AJUNS LA URGENȚĂ DUPĂ UN ”ACCIDENT CASNIC” CIUDAT: ”MAMA LUI A SPUS CĂ…”
“Eu eram la volan. În fața mea, un alt camion. A frânat brusc, fără nici un avertisment, fără lumini de avarie. În stânga n-am putut s-o iau, fiindcă erau multe mașini pe autostradă, praf le făceam, în dreapta, n-am avut pe unde. Am intrat puternic, în spatele camionului din față, iar Lucreția, săraca de ea, n-a avut nici o șansă.” Marius spune, pentru Libertatea, că nu era obosit, dar recunoaște că el a fost considerat vinovat pentru accident. Cei doi soți veneau din Spania, din zona Barcelona, cu un TIR cu mărfuri nealimentare, iar Marius se urcase la volan să-și schimbe soția cu doar un sfert de oră înainte de tragedie. ”Domnul să ne întărească pe toți și să aibă milă de mine”, a povestit Marius Rus. (NU RATA: DESTINE CURMATE ÎNTR-O FRACȚIUNE DE SECUNDĂ. TREI TINERI DIN CĂLĂRAȘI AU MURIT ÎN URMA UNUI GRAV ACCIDENT DE CIRCULAȚIE)
5.000 de euro a costat repatrierea trupului neînsuflețit al Lucreției, bani pe care cu greu i-a procurat Marius. Firma la care cei doi lucrau l-a ajutat cu 3.500 de lei.
“Cu mari eforturi, cu sprijinul familiei, al unor prieteni și al lui Dumnezeu am reușit să strâng cei 5.000 de euro pentru a repatria trupul neînsuflețit acasă”, a spus Marius.
“Cei de la firma de transport și autoritățile locale doar s-au lăudat că ajută. Singurul sprijin de la Filadelfia, compania pentru care lucram, a fost de 3.500 de lei”, spune șoferul.
Marius Rus a povestit că a avut nevoie de două operații la picior, făcute la un spital din Franța. “Am stat o săptămână în spitalul din Franța. Am avut noroc că era acolo un medic român, plecat de 20 de ani din țară. Port încă ghipsul, o să-l dau jos în două săptămâni. Mai am dureri, dar pot să mă deplasez”, a mai dezvăluit el. (AFLĂ AICI: CINE ESTE CEA DE-A DOUA PERSOANĂ MOARTĂ ÎN ACCIDENTUL AVIATIC DIN ARAD. ALIN ERA CĂSĂTORIT ȘI A LĂSAT UN COPIL ORFAN DE TATĂ!)
Florentina Maria, 12 ani, Marius Ionuț, 11 ani, și Andreea Lucreția, 3 ani și jumătate sunt copilașii care au rămas orfani de mama și de care Marius va tebui să aibă grijă de unul singur.