O prezentatoare de știri a luat o decizie necugetată, după ce partenerul său de viață s-a despărțit de ea. Polițiștii nu au mai putut face nimic pentru a o ajuta pe tânără, chiar dacă au ajuns destul de repede în locul în care a avut loc tragedia.
Uneori, o despărțire poate fi destul de greu de suportat pentru anumite persoane, tocmai de aceea au nevoie de o mână de ajutor din partea apropiaților. În aceeași situație s-a aflat și o prezentatoare TV care nu a mai dorit să trăiască, după ce partenerul său a luat decizia de a o părăsi cu câteva săptămâni înainte de nuntă.
Neena Pacholke este numele tinerei care nu a putut suporta gândul de a rămâne fără cel pe care îl iubește și a luat o decizie de-a dreptul neașteptată. Prietenii și apropiații au rămas uimiți în momentul în care au aflat că prezentatoarea TV din SUA s-a sinucis chiar în momentul în care polițiștii se aflau la ușa sa.
Întreaga poveste a avut loc luna trecută, dar abia acum au ieșit la iveală mai multe detalii despre problemele care au existat în viața tinerei de 27 de ani. Cea care a alertat oamenii legii cu privire la dorința Neenei de a se sinucide a fost prietena sa apropiată, cu care a schimbat câteva mesaje înainte de a se sinucide.
Totuși, ultimul mesaj pe care Neena l-a trimis a fost către fostul său partener de viață, Kyle, care s-a despărțit de ea cu 7 săptămâni înainte de nuntă. Se pare că bărbatul ar fi fost infidel în nenumărate rânduri, dar Neena l-a iertat. Ultima dată, însă, Kyle a luat decizia de a pleca definitiv de acasă, deoarece nu se mai simțea atras de femeia de lângă el.
„Îmi pare atât de rău că ți-am făcut asta, dar nu mai pot face față acestei dureri”, a fost mesajul pe care Neena i l-a trimis lui Kyle înainte de a se sinucide.
Raportul întocmit de polițiștii care au fost prezenți la locul faptei a scos la iveală detalii incredibile. Se pare că tânăra s-ar fi sinucis chiar în momentul în care oamenii legii ar fi ajuns la ușa sa. Agenții ar fi auzit un foc de armă din interiorul imobilului și un zgomot cauzat de căderea corpului prezentatoarei TV.
După primele verificări, Neena ar fi achiziționat arma cu care s-a sinucis cu 90 de minute înainte de a face asta. Istoricul căutărilor de pe Google arată că în urmă cu o seară, aceasta ar fi încercat să descopere cea mai bună metodă pentru a-și duce planul la bun sfârșit.