A presimțit uciderea soților Ceaușescu cu doi ani înainte: ”Nicule, nu-i a bună!”
ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Acasă » Știri » Știri interne » Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci

Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci

De: Cancan 24/04/2019 | 17:41
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci

Tradiţia spune că Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care româncele vopsesc ouăle. Culoarea roşie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Se spune că dacă ouăle sunt înroşite în Joia Mare, nu se strică tot anul. Iată ce alte tradiții trebuie să respecți în Joia Mare.

În folclor există mai multe legende creştine și tradiții pentru Joia Mare, care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşte şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă:De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi, potrivit crestinortodox.ro.

În zona rurală există tradiţia ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să îţi speli faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care se pune un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul: frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălelor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel ca pământul va da rod bun. (CITEȘTE  ȘI: CÂND SE VOPSESC OUĂLE DE PAȘTE)

În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul ţării, fetele fac câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorinţa s-a împlinit. Tinerele își pun ața sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.

Ce nu ai voie să faci în Joia Mare

În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Până în această zi, femeile trebuiau să termine de tors cânepă. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii netoarse. Sau copiii, unşi pe fata cu negreala, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paşte, zicând: „Căţii / Matii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te – nduri şi să ne dai / Cele ouă – ncondeiate / De acolo din covate”. (VEZI ȘI: CE TREBUIE SĂ FACI ÎN PRIMA ZI DE PAȘTE! VEI FI MAI SĂNĂTOS ȘI MAI IUBIT…)

În Joia Mare, nu se fac sub nicio formă parastase, iar tradiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. În Joia Mare nu este bine să speli haine sau să dormi. Sunt zone ale țării unde se spune că dacă dormi în Joia Mare, vei rămâne leneș tot anul.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când...
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Secretul pentru cea mai gustoasă friptură de miel. Cu ce trebuie unsă carnea și cât trebuie ținută la cuptor
Secretul pentru cea mai gustoasă friptură de miel. Cu ce trebuie unsă carnea și cât...
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul...
S-a creat panică generală la bordul unei curse Air France când un pasager și-a pierdut mobilul. Avionul s-a întors din drum
S-a creat panică generală la bordul unei curse Air France când un pasager și-a pierdut...
VIDEO Val de incidente violente în transportul public: șoferi agresați, autobuze și tramvaie vandalizate. Imagini cu cele mai recente c
VIDEO Val de incidente violente în transportul public: șoferi agresați, autobuze și tramvaie vandalizate. Imagini...
VIDEO. „Taci, te rog”. Valerii Zalujnîi spune că oficialii români i-au cerut să nu dezvăluie că drone rusești au căzut în România
VIDEO. „Taci, te rog”. Valerii Zalujnîi spune că oficialii români i-au cerut să nu dezvăluie...
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model...
A murit o cunoscută jurnalistă din România! S-a stins din viață la 74 de ani
A murit o cunoscută jurnalistă din România! S-a stins din viață la 74 de ani
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă,...
Comportamentul agresiv pe care David Pușcaș l-ar fi avut față de mama lui și de bonă. Ce spune Luminița Anghel despre acele momente: „Am crezut că e eșecul meu. ”
Comportamentul agresiv pe care David Pușcaș l-ar fi avut față de mama lui și de...
Cum se menține în formă Larisa Udilă:
Cum se menține în formă Larisa Udilă: "Dacă astăzi mănânc prostii, mâine știu să am...
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia...
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Ce funcții WOW vor exista pe viitorul Apple Watch Ultra 3?
Ce funcții WOW vor exista pe viitorul Apple Watch Ultra 3?
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au...
Zodiile cu norocul scris în frunte până pe 5 aprilie. Patru nativi sunt plini de șansă
Zodiile cu norocul scris în frunte până pe 5 aprilie. Patru nativi sunt plini de...
Lidl bagă la raft, la preț special, de joi, 25 martie 2025, multe produse la mare căutare în rândul românilor. Stocurile sunt limitate
Lidl bagă la raft, la preț special, de joi, 25 martie 2025, multe produse la...
Călin Georgescu, demascat. Cutremur fără precedent în România. Au venit datele oficiale
Călin Georgescu, demascat. Cutremur fără precedent în România. Au venit datele oficiale
Irinel Columbeanu părăseşte azilul. Anunţul momentului în showbiz
Irinel Columbeanu părăseşte azilul. Anunţul momentului în showbiz
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
Cutremur în Guvern. Ce miniștri vor fi remaniați
Cutremur în Guvern. Ce miniștri vor fi remaniați
Înainte să moară, soții Hackman au fost hărțuiți de un „individ misterios”. Ce a declarat hairstylistul lui Betsy Arakawa
Înainte să moară, soții Hackman au fost hărțuiți de un „individ misterios”. Ce a declarat...
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o...
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele...
Ce spune Laura Lavric despre sora ei la 12 ani de la scandalul de pomină între ele:
Ce spune Laura Lavric despre sora ei la 12 ani de la scandalul de pomină...
Locul din România unde poienile au devenit mov. Spectacolul splendid natural care fascinează turiștii
Locul din România unde poienile au devenit mov. Spectacolul splendid natural care fascinează turiștii
Descoperire excepțională pe Marte. Are o vechime de peste 3 miliarde de ani
Descoperire excepțională pe Marte. Are o vechime de peste 3 miliarde de ani
Gabriela Cristea, ținta răutăților pe Instagram. O poză banală a stârnit un val de critici neașteptate: „Ai uitat să pui filtre la mustață”
Gabriela Cristea, ținta răutăților pe Instagram. O poză banală a stârnit un val de critici...
×