Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce nu este bine să faci în Săptămâna Mare

Publicat: 18/04/2022 | 11:19
Sursă foto: Pixabay

Tradiții și obiceiuri de Paște. Se fac pregătiri majore pentru Sărbătorile Pascale de anul acesta. Gospodinele se „înarmează” cu rețete delicioase pentru a le face pe plac membrilor familiei, dar fac și curățenie în gospodărie. Ce nu este bine să faci în Săptămâna Mare?

A început Săptămâna Mare, cunoscută și ca Săptămâna Patimilor. Gospodinele pregătesc rețete delicioase pentru toată familia. Potrivit tradiției, trebuie să se facă curat în gospodărie, gardurile trebuie să fie reparate, iar șanțurile curățate de nămol și adâncite. Casele trebuie să fie aerisite, iar mobilierul reparat și spălat.

Tradiția arată că până miercuri, muncile în câmp sunt permise. Pe de altă parte, în Joia Mare, oamenii aduc colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe la biserică, pentru a fi sfințite și împărțite. Tot în Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de teama Joimariței.

Vezi și MASA DE PAȘTE VA FI MAI SCUMPĂ ÎN 2022. CU CÂT S-AU SCUMPIT PRODUSELE ALIMENTARE ÎN ACEST AN

Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce nu este bine să faci în Săptămâna Mare

În noaptea dinainte de Joia Mare sau în dimineața zilei respective, se deschid mormintele, iar suflete morților se întorc la casele lor. Potrivit tradiției, se aprind focuri prin curți, în fața casei sau chiar și în cimitire. Acest obicei se mai păstrează, încă, în zona montană a Bucovinei și poartă denumirea de „încălzitul mosului”.

În Joia Mare, gospodinele pregătesc pasca, cozonacii cu mac și nucă. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Paștilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare, în Bucovina. Este interzis să faci copturi.

În Sâmbăta Mare, gospodinele pregătesc celelalte preparate delicioase. De asemenea, se fac și utimele retușuri la hainele care vor fi purtate în ziua de Paște. Tot în aceeași zi, potrivit tradiției, are loc și sacrificiul mielului.

Vezi și TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE PAȘTELE CATOLIC. SLUJBA DE ÎNVIERE S-A DESFĂȘURAT FĂRĂ RESTRICȚII. PAPA A SPUS ÎN UCRAINEANĂ „HRISTOS A ÎNVIAT!”

Sursă foto: Pixabay