Petre Geamănu și-ar fi făcut o „brigadă” care a îngrozit șmecherii cu bani din România. Ultimul pe lista păgubiților este tovarășul milionar al lui Gigi Becali, cunoscut drept “Asiaticul”, care ar fi fost “ars” cu patru milioane de euro la barbut. Ninel de la Chitila și Adiță, doi dintre cei mai cunoscuți jucători de zaruri din țară, nu au avut deloc milă de afacerist, pe care l-au “lichidat”. DNA a intrat pe fir, iar “Împăratul Lumii” a fost, deja, audiat la Constanța. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.
În urmă cu un an, Petre Ilie, zis și “Geamănu”, unul din cele mai cunoscute nume din lumea interlopă, a fost eliberat din închisoare. Bărbatul petrecuse 11 ani după gratii, la Penitenciarul Ploiești. La scurt timp după ce a părăsit pușcăria, acesta și-ar fi format cel mai de temut grup de barbugii din România. Din „brigadă” fac parte Ninel de la Chitila și Adiță, renumiți în branșă pentru modul deloc ortodox prin care își “curăță” adversarii. Cel puțin ultimul este cunoscut ca fiind cel mai mare trișor. Ar avea obiceiul să măsluiască zarurile în așa fel încât să câștige sume fabuloase. (VEZI AICI: E “JUPÂNU’ NUMBER ONE”, DAR A PĂȚIT-O RĂU ÎNTR-O CAMERĂ DE HOTEL!)
Recent, celor doi cunoscuți barbugii le-a căzut victimă un milionar celebru, cunoscut drept “Asiaticul”, prieten și partener de joc cu celebrul Gigi Becali. Potrivit surselor CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, bogătașul a fost “ars” de brigada al cărei lider ar fi, din umbră, Petre Geamănu, cu nu mai puțin de patru milioane de euro la barbut! O sumă de-a dreptul fabuloasă. “Asiaticul” este, de altfel, cunoscut ca fiind cel mai mare deținător de bani cash din țara noastră. Ninel de la Chitila și Adiță au profitat din plin de renumele său și l-au “curățat” fără să clipească.
Faptul că tovarășul milionar al lui Gigi Becali a pierdut patru milioane de euro la barbut a ajuns și la urechile procurorilor DNA. Care au intrat pe firul combinației și au făcut, deja, primele audieri. Rețeaua este mai mare și cuprinde cele mai cunoscute persoane din lumea jucătorilor de zaruri din România. Petre Geamănu, supranumit ”Împăratul Lumii”, a fost audiat, miercuri, la Constanța, ca martor, în acest dosar. Dar și în altele mai vechi pentru înșelăciune, proxenetism și alte infracțiuni. (CITEȘTE ȘI: FOSTUL PARTENER AL LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR. N-ARE NOROC NICI LA BARBUT)
“Asiaticul” a fost și el interogat, dar nu a recunoscut că a fost “ars” cu patru milioane de euro. În lumea barbugiilor există o lege conform căreia dacă nu ai emis nicio pretenție în încăperea în care ai pierdut, nu mai poți face absolut nimic. Dacă simți că ai fost păcălit este obligatoriu să faci contestație pe loc. Dacă ai părăsit camera, nu mai poți face absolut nimic. Nu te poți întoarce după patru ore și să susții că partenerul sau partenerii de joc ți-au făcut vreo “manevră”.
Chiar dacă a pierdut o sumă fabuloasă în fața „brigăzii” condusă din umbră de Petre Geamănu, “Asiaticul” este un jucător cu greutate și respectat. Chiar se pricepe la barbut, conform apropiaților. În urmă cu mai bine de un an, amicul lui Gigi Becali l-a “curățat” pe liderul clanului “Butoane” din Giurgiu cu nu mai puțin de 700.000 de euro. Aceştia ar fi jucat în biroul celui poreclit “Asiaticul”, după ce, o lungă perioadă, partidele de barbut au fost organizate în diferite camere de hotel. Cei doi obişnuiesc să joace relativ des, pe sume ameţitoare. (VEZI AICI: ”ÎMPĂRATUL LUMII INTERLOPE” A PĂRĂSIT ROMÂNIA!)
În urmă cu opt ani, Corneliu Vadim Tudor dezvăluia că Gigi Becali și-ar fi amanetat Palatul din Aleea Alexandru pentru a putea plăti salariile jucătorilor de la Steaua. Cel de la care latifundiarul din Pipera s-ar fi împrumutat cu patru milioane de euro ar fi fost chiar prietenul și partenerul său de joc, “Asiaticul”. Banii urmau să fie returnați cu o dobândă de zece la sută pe lună. “Așa a zis Vadim? Așa o fi. Poate am luat câteva milioane de euro. Nu vreau să vă spun cât”, a fost reacția lui Gigi Becali la momentul respectiv. (NU RATA: “GIGI BECALI AVEA ÎN CELULĂ O CUTIE DE TABLE EDIȚIE LIMITATĂ)