Totul s-a întâmplat într-o benzinărie din Stockholm! CABRAL:” Ajutoooor, mooor aici, să mă salveze cineva!”
“Ca să ai imaginea de ansamblu… mergeam pe centura Stockholm, ultima zi de vizitat, ne croiam drum spre Karlskrona. Andreea (încă sub influenţa sfârcurilor jucăuşe) spune că vrea să oprească la toaletă, să dea şi apă la patruped.
Văd benzinărie şi ies de pe autostradă, Andreea îmi spune că toaleta este în spatele clădirii şi pleacă, eu rămân la maşină, o scot pe Tiara puţin la joacă.
Trec câteva minute, Andreea vine spre maşină. Paşi mari, ea încruntată, îmi dau seama că ceva nu e în regulă. Prin spatele ei ies în fugă din magazin şi se duc spre toaletă doi angajaţi de-ai benzinăriei.
O chem pe Tia lângă mine, îi ieşim în întâmpinare Andreei…
– Ce e?
– Măi, urlă unul în baia bărbaţilor, face ca apucatul, crize de-alea rele…
– Şi ţi-a zis ceva, ţi-a făcut ceva?!
– Nu, n-auzi că e la bărbaţi la budă?! Doar că printre urlete mi s-a părut că înjură pe româneşte…
– Sigur?
– Aşa cred. Te duci să vezi? Sigur are nevoie de ajutor…
Nu mai spun nimic, îi dau cheia de la maşină şi plec înspre budă. Cu coada ochiului văd parcat un T2 cu număr de PH, începeau să se lege chestiile. Iuţesc pasul.
Intru în baie în nişte bubuieli groaznice, urlete ca din gură de şarpe, apoi se aude distinct, clar, ca la mama acasă:
– Ajutoooor, să moară mămicuţa mea! Să mor şi io, să moară toţi că-s clorostrofob şi moooor! Mooor aici, să mă salveze cineva!
Mă apropii. Hărmălaia se auzea dintr-un compartiment. În faţa uşii stăteau cei doi angajaţi de la benzinărie, încercau să comunice cu el prin uşă. Întâi în limba IKEA, că nu înţelegeam vreo boabă… în timpul ăsta al nostru urla în continuare de ziceai că-l înjunghie cineva.
Apoi, în timp ce prahoveanul dădea cu pumnii, picioarele şi capul în uşă, ei încercau în engleză:
– Sir, what is wrong, what you need?
– Să mă cac pe uşa voastră, heeeeelp! Help, morţişorii voştri cu căcăstoarele voastre blocate, că io am clorostrofibie şi mă sufoci aici!
Ce vrei să zic… am înţeles că omul suferea, că are cloristrifibie… pardon, claustrofobie, dar parcă puţin mă buşea şi râsul.
Le-am zis celor doi de la benzinărie să mă lase pe mine să vorbesc cu el, dar când să deschid gura şi să glăsuiesc pe limba lui Eminescu se aude un urlet supraomenesc, o combinaţie între urletul extraterestrului din Predator 1, un răget de leu şi vaietul unei femei care naşte în chinuri… un urlet prelung, puternic şi pătrunzător de-am văzut cu ochii mei cum a vibrat faianţa pe pereţi!
Şi-apoi zboară uşa în lături!
A reuşit, mânca-l-ar tata pe el de aschilambic, să scofâlcească yala budei şi să se elibereze!
Transpirat tot, cu spume la gură, ciufulit şi zgâriat pe mâini de cât dăduse cu pumnii în uşă… se ţinea de un pisoar şi gâfâia agitat.
Se uită la mine, nu mă recunoaşte, intinde mâinile câtre mine şi spune:
– M-a blocat acolo! Stau acolo de juma’ de oră! De ce nu m-a scos nimeni?!
Îi răspund tot pe româneşte:
– Calm, Dorele, că nu-i benzinăria lu’ tata, în vizită şi eu. Îţi mai e rău sau eşti mai bine?
Se uită la mine, se încruntă, îşi pune mâîinile în şolduri şi uitându-se scârbit în stânga şi-n dreapta spune plin de obidă:
– Să-mi bag eu p%#& în camera voastră ascunsă, cu emisiunile voastre de căcat! Cine mi-a aranjat-o, Lenuţa, nu? Proastă a fost de când a căcat-o mă-sa aia, proastă şi ea, de proaste ce-s ele!
Zece minute mai târziu a trebuit să mă creadă că nu e nicio farsă, după ce am funcţionat pe post de interpret în discuţia dintre el şi poliţie.
El nu voia să înţeleagă că uşa nu s-a blocat, poliţiştii nu voiau să creadă că el nu ştia că uşa se descuie doar dacă tragi apa la WC…
A trebuit să mergem din nou la toaletă, al nostru s-a băgat în budă cu un poliţist, i-a arătat omul că uşile nu-s stricate, că trebuia doar să tragă apa.
Poliţiştii, blonzi amândoi, erau ca racii la faţă, se chinuiau cu-chiu-cu-vai să nu izbucnească în râs…
Dar au izbucnit angajaţii de la benzinărie până la urmă! Şi de la ei m-a luat şi pe mine… şi-apoi haos! Râdeau benzinarii, râdeau şi poliţiştii, râdeam şi eu, ba se pusese pe râs şi prahoveanul nostru, soţul Lenuţei.
Am mai râs puţin şi ne-am pus pe drum, venise românul la care era aşteptat dărâmătorul de uşi, a preluat el de-acolo…Dar n-o să uit niciodată răgetul ăla supraomenesc…frăţică, ce face clorostrofilibia din om! Încă o zi frumoasă de vacaţă!”, a scris Cabral pe blogul său.