Marcel Vela, ministrul de Interne, spunea, în urmă cu aproximativ o lună, că nu e normal ca un polițist local să aibă un salariu de aproape două ori mai mare decât unul care merge la acțiuni. Bugetul.ro a publicat fluturașul de salariu al unui polițist local.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a făcut public, pe Facebook, fluturașul de salariu al unui polițist local de la Târgu Jiu, care ar avea un grad superior. Ce scrie acolo? În luna decembrie a anului trecut, polițistul a câștigat 11.152 de lei brut. Net, 7.249 de lei.
Marcel Vela era nemulțumit, la începutul lunii mai, de discrepanța salarială dintre polițiștii locali și cei care participă la acțiuni, în care-și riscă și viața. El spunea că nu este normal ca un polițist local din Timișoara să câștige 8-9.000 de lei, în vreme ce un polițist din MAI să aibă doar jumătate.
„În mod esențial ar trebui făcută o analiză cu privire la competențe, dincolo de uniformă sau inscripționare, competențele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicție. În altă ordine de idei, Poliția locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliția națională. Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii de acolo au salarii foarte mari.
De exemplu, un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la jumătate din salariul polițistului local. Trebuie evaluat în mod corect și cinstit, cu toată lumea la masă”, a spus Marcel Vela.
„Polițiștii locali din Timișoara și-au ales această meserie pentru a apăra cetățeanul, pentru a veni în sprijinul acestuia, pentru a-l respecta și pentru a-l proteja, dincolo de expunerile inevitabile ale meseriei, și vor acționa în continuare ferm, vor fi în continuare prezenți la datorie indiferent de situațiile dificile cărora trebuie să le facă față, cu riscul uneori de a și greși, pentru că pană la urmă nimeni nu este fără greșeală. Pentru buna informare a dvs, Domnule Ministru, redăm mai jos salariile REALE ale polițiștilor locali din Timișoara, sumele fiind cele nete, cu mențiunea că niciunul dintre acestea nu ajunge la sumele despre care ați fost informat:
(1) 2.000-3.000 lei / lună, pentru 93 de polițiști locali
(2) 3.000-4.000 lei / lună, pentru 132 de polițiști locali
(3) 4.000-5.000 lei / lună, pentru 33 de polițiști locali
Salariile funcțiilor de conducere:
(4) 6.054 lei / lună, pentru șef birou
(5) 6.582 lei / lună, pentru șef serviciu
(6) 7.032 lei / lună, pentru director executiv adjunct
(7) 7.435 lei / lună, pentru director executiv”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.