Toți șoferii trebuie să știe! Ce riscă cei care nu respectă normele și nu schimbă anvelopele de vară cu cele de iarnă. Amenzile sunt mari

Publicat: 29/01/2023 | 11:49
Sursă foto: Pixabay

Iarna și-a intrat în drepturi de la sfârșitul săptămânii trecute. Asta înseamnă cheltuieli mai mari pentru șoferi. Anvelopele de iarnă s-au schimbat chiar și cu 30%.

Odată cu venirea iernii, șoferii au bătaie de cap cu schimbarea anvelopelor. Pe lângă cozile infernale de la vulcanizări, și prețurile au fost usturătoare. În ultimele zile, acestea au crescut cu 30%, comparativ cu luna trecută și chiar și comparativ cu anul trecut. Asta înseamnă costuri în plus pentru aceleași servicii din alți ani. Cu toate acestea, cei care nu se conformează normelor pot primi amenzi care nu sunt deloc mici.

Pentru montarea anvelopelor de iarnă șoferii trebuie să scoată din buzunar și 100-200 de lei.

„Din cauza curentului electric, salariile care sunt… Între 100 şi 200 de lei, toate patru montate, echilibrate”, a spus Constantin Stoica, reprezentant service, pentru observator news.ro.

 „Jantele de tablă… 100 de lei toate 4 de schimbat. Şi cele de aliaj, depinde de mărimea lor. Costă de la 120 de lei, până la 180 de lei”, a declarat Iulian, reprezentant service.

Anvelope de iarnă / foto: Pixabay

(CITEȘTE ȘI: Codul Rutier 2023 | Atenție, șoferi! Ce amenzi pot încasa cei care sunt prinși fără cauciucuri de iarnă)

Ce riscă cei care nu respectă normele în vigoare

Mai mult decât atât, șoferii trebuie să știe că rolul anvelopelor de iarnă este foarte important în ceea ce privește siguranța în care circulăm pe drumuri.

 „Acea anvelopă nu face faţă unei situaţii de urgenţă, să oprim autoturismul nostru în condiţii de siguranţă, să evităm un obstacol. Toate sistemele maşinii de siguranţă vor fi în alertă. Ne este şi foarte greu să controlăm maşina. Plecarea de pe loc va fi foarte greoaie, maşina va derapa”a declarat Sorin Ene, pilot de curse, pentru sursa citată.

Toți cei care nu se conformează regulilor aflate în vigoare pot risca amenzi cuprinse între 1.300 și 2.900 de lei.

„Există contravenţie de la 1.300 la 2.900 de lei, cu ridicarea talonului. Există o sancţiune şi din partea asigurătorului CASCO. Constă fie în neplata dosarului de daună, fie în aplicarea unor franchize procentuale, care se vor reţine din despăgubire”, a explicat Marius Constantinescu, broker asigurări.