Ultimele zile au venit cu ninsori puternice în întreaga țară. Zăpada s-a depus pe străzi, motiv pentru care românii trebuie să curețe omătul din fața locuinței. Cei care nu vor să facă acest gest riscă să primească o amendă usturătoare.
După multă așteptare, zăpada a ajuns în întreaga țară. Bucuria celor mici este, de pe altă parte, o corvoadă pentru adulții care trebuie să strângă depunerile din fața casei. Consiliile locale din mai multe orașe au luat recent decizia de a pune cetățenii să-și strângă zăpada, pentru a elibera trotuarul. În caz contrar, sunt buni de plată! Amenda ajunge chiar și la 2.500 de lei.
(CITEȘTE ȘI: Strat de zăpadă de doi metri în Buzău! Casele din Bisoca au fost acoperite aproape în întregime de ninsoare )
În cadrul unei intervenții televizate, Alina Șerban, meteorolog ANM, a transmis faptul că începutul lunii februarie va veni cu o creștere a temperaturilor în întreaga țară. În afară de zona montană, unde sunt așteptate precipitații sub formă de ninsoare, mai degrabă vor fi ploi pe teritoriul româniei. Valorile termice vor fi normale pentru perioada aceasta a anului.
„Vor fi la începutul săptămânii sub formă de ninsoare, pentru că după aceea se vor transforma treptat și vor fi amestecate – ninsoare și apoi ploaie, lapoviță. Mai mult, în zonele montane va rămâne doar ninsoare.
Temperaturile vor crește începând de marți chiar. Ar putea fi o veste bună, dar vorbim acum de temperaturile maxime, temperaturile diurne. Astăzi și mâine, acestea se vor situa undeva în jurul unui normal al perioadei, acest lucru însemnând la -3 spre -2 grade prin depresiunile din estul Transilvaniei”, a spus Alina Șerban, meteorolog ANM