Tot ce trebuie sa stii despre vaccinul HPV
Ionela Chircu Elevele de gimnaziu sunt deja pregatite pentru imunizarea care le va proteja de cancerul de col uterin. Ministerul Sanatatii demareaza in aceasta perioada programul de informare, urmand ca de luna viitoare sa inceapa vaccinarea propriu-zisa a fetelor.
In ce consta campania de informare?
Vaccinarea se va face doar cu acordul parintilor! Tocmai de aceea, specialistii demareaza o campanie de informare a acestora: In prima etapa, comunicarea vizeaza direct medicii responsabili de vaccinarea in scoli si profesorii diriginti. In cea de-a doua etapa, acestia se intalnesc in scoli cu parintii pentru a le asigura cat mai multe informatii, corecte si complete, care sa-i ajute sa decida in ceea ce priveste protejarea sanatatii copiilor si reducerea riscului de a dezvolta cancer de col uterin, ne-a spus dr. Cristina Crintea, de la Scoala Nationala de Sanatate Publica si Management Sanitar.
Cine va face vaccinul si de ce?
Dupa ce medicii din cabinetele scolare vor obtine acordul parintilor, vor fi vaccinate elevele de clasele a VI-a si a VII-a. Se doreste astfel protejarea fetitelor, atunci cand isi vor incepe viata sexuala, de o eventuala imbolnavire cu virusul uman Papilloma HPV. Varsta optima recomandata pentru vaccinare este de 11-12 ani, anterior debutului vietii sexuale, iar cea maxima testata este de 26 de ani.
Este cu adevarat necesara imunizarea?
Romania este fruntasa Europei in ceea ce priveste decesele cauzate de cancerul de col uterin. Zilnic sunt diagnosticate opt femei cu aceasta necrutatoare boala si alte cinci mor. Acest vaccin este cea mai mare realizare de pana acum in domeniul oncologiei. Este singurul vaccin care protejeaza impotriva unui tip de cancer, ne-a mai spus dr. Crintea. Conform cercetarilor, sansa de preventie este de peste 90%.
De unde obtii mai multe informatii?
Medici specialisti iti stau la dispozitie zilnic cu informatiile de care ai nevoie la telefon 0800.800.008 sau pe site-ul www.informarehpv.ro. Vei obtine raspunsurile la problemele care te framanta in cel mult 48 de ore.