Tot ce știm despre filmul Gladiator 2
După două decenii de speculații, filmul Gladiator 2 a intrat în linie dreaptă. Regizorul Ridley Scott a anunțat că scenariul a fost finalizat și că și-a dat acordul pentru a fi implicat în acest proiect.
Scenariul Gladiator 2 a fost scris de Peter Craig, iar filmul este așteptat să apară cel mai devreme în a doua parte a anului 2023, conform informațiilor publicate de presa de specialitate.
De altfel, au început să apară informații și despre viitoarea distribuție. Spencer Treat Clark a confirmat deja că va apărea în rolul lui Lucius. Acest lucru pare să confirme informațiile din presa din străinătate potrivit cărora va fi în rolul principal și că scenariul va fi axat în jurul acestui personaj.
Un semn de întrebare este legat de personajul Maximus, interpretat de Russell Crowe. Actorul a afirmat de mai multe ori că și-ar dori să revină în acest film pe care l-a îndrăgit enorm, dar lucrurile sunt complicate. Personajul său a murit în prima parte, astfel că el ar putea apărea doar cu câteva flash-back-uri, ceea ce înseamnă că nu va avea un rol principal. Mai mult, presa din străinătate speculează pe seama faptului că ar putea avea și rol de producător executiv.
Gladiator a avut un succes impresionant
Lansat în anul 2000, Gladiator este încă un titlu de referință în industria cinematografică, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată. Drept dovadă, a fost al doilea film ca încasări din anul 2000, suma trecând de 460 de milioane de dolari, la un buget de 103 milioane.
În plus, a fost și un film foarte apreciat, motiv pentru care a câștigat cinci premii Oscar, patru premii BAFTA și două Globuri de Aur.
Britanicii de la Channel 4 l-au inclus pe locul 6 în topul celor mai bune filme realizate în istorie, iar succesul său major este evidențiat și de faptul că, la ani buni de la lansare, din acest film a rezultat un slot cu jackpot. Cei de la Playtech l-au lansat în 2012 sub numele Gladiator Jackpot, iar în el sunt incluse și secvențe din film. Mai mult, printre simbolurile jocului se regăsesc personaje precum Proximo, Juba, Gracchus, Lucilla și Commodus.
Filmul a fost vândut în peste 5 milioane de DVD-uri, un record la acel moment până la apariția animației Shrek. De asemenea, ulterior au mai fost lansate diverse ediții limitate pe Blu-ray, care au conținut și scene care nu erau în filmul original.
Despre un nou film se discută de mai bine de 20 de ani
După succesul fenomenal al primului film discuțiile pentru Gladiator 2 au apărut firesc încă din iunie 2001. Inițial au fost purtate negocieri cu scenaristul David Franzoni, iar apoi au avut loc altele cu John Logan. În 2003, Riddley Scott anunțase că scenariul a fost finalizat, dar proiectul nu s-a concretizat.
În 2006, tot Scott a declarat că echipa de producție încearcă să își dea seama care este soluția potrivită pentru o continuare, mai ales că se dorea aducerea la viață a lui Maximus. În martie 2017, Riddley Scott a afirmat că proiectul este îngreunat de faptul că nu se găsea o soluție pentru readucerea la viață a lui Maximus, dar că sunt semne pozitive și că Russell Crowe se va întoarce în film.
Când proiectul a părut abandonat, Scott a revenit cu noi declarații recent și a afirmat că totul este în regulă și că producția va începe în perioada următoare. Gladiator 2 va fi astfel unul dintre cele mai așteptate filme de fani în 2023, fiind un nume de referință în industria cinematografică.