Torţionarul Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

De: Cancan
Publicat: 29/03/2017 | 14:23

Instanţa supremă a decis, miercuri, condamnarea la 20 de ani de închisoare a torţionarului Ioan Ficior. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, potrivit stiriletprotv.ro.

Instanta l-a obligat pe Ioan Ficior sa plateasca 310.000 de euro pentru opt parti civile din dosar. Ficior are o pensie de peste 5.000 de lei, o treime din aceasta suma fiind poprita prin decizia instantei.

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a mentinut astfel decizia Curtii de Apel Bucuresti, care in 30 martie 2016 l-a condamnat pe Ioan Ficior (88 de ani) la 20 de ani de inchisoare.

Decizia instantei supreme a fost luata cu opinie separata, doi dintre judecatorii din complet au decis condamnarea lui Ioan Ficior, in timp ce al treilea a dispus incetarea procesului penal pentru fostul tortionar.

„Cu opinie separata, in sensul admiterii apelului declarat de inculpatul Ficior Ioan, impotriva sentintei penale nr. 58/F din 30 martie 2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a Penala, numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei, desfiintarii sentintei penale si, in baza art. 16 lit. f teza a II-a Cod procedura penala, incetarii procesului penal pornit impotriva inculpatului Ficior Ioan, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 2312 Cod penal de la 1936, ca urmare a intervenirii prescriptiei speciale”, potrivit deciziei instantei.