Toronto Raptors – Houston Rockets: Canadienii, neînvinși în timp regulamentar pe teren propriu!
Începând cu ora 02:30 – ora României, va avea loc confruntarea de “gală” din NBA ce le va pune față în față pe Toronto Raptors și Houston Rockets. Cele două formații sunt considerate de către specialiști drept două dintre echipele cu cele mai mari șanse la câștigarea competiției.
Toronto Raptors a avut parte de un start excelent de sezon. Aceasta se poziționează pe locul secund în Conferința de Est, cu 15 victorii și 5 înfrângeri, la egalitate cu Boston Celtics. Liderul Conferinței este Milwaukee Bucks, ce a înregistrat 19 victorii și 3 eșecuri. Condusă din teren de către “artizani” precum Gasol, Lowry sau VanVleet, canadienii s-au remarcat în primul rând prin eficiența de pe teren propriu, unde Raptors nu a fost învinsă niciodată în timp regulamentar în cele 10 meciuri jucate!
De cealaltă parte, Houston Rockets, condusă din teren de către James Harden, ocupă poziția a 5-a în Conferința de Vest. Cele 13 victorii și 7 înfrângeri înregistrate de formația din Texas o poziționează pe aceasta în urma celor de la Los Angeles Lakers, Los Angeles Clippers, Denver Nuggets și Dallas Mavericks. Unul dintre cele mai importante aspecte ce trebuie subliniate în ceea ce o privește pe Rockets este reprezentat de faptul că Houston este extrem de vulnerabilă în deplasare, unde trupa lui Marc D’Antoni a cedat ultimele 3 partide.
În altă ordine de idei, în perspectiva încleștării din această seară, gazdele nu îi vor avea la dispoziție pe accidentații Johnson, McCaw și Thomas, în vreme ce formația vizitatoare nu va putea conta pe serviciile unor jucători precm Gordon, Green sau Nene (de asemenea, accidentați).
Programul complet al nopții din NBA
V 02:00: Washington Wizards – Philadelphia 76ers;
V 02:30: New York Knicks – Denver Nuggets;
V 02:30: Toronto Raptors – Houston Rockets;
V 03:00: New Orleans Pelicans – Phoneix Suns.