Topul celor mai bune licee din București. Unde se înghesuie părinții să-și înscrie copiii după Evaluarea Națională
Pe 9 iunie 2023, dacă greva dascălilor va lua sfârșit, elevii de clasa a VIII-a își vor lua adio, într-un cadru festiv, cum se obișnuiește, de la profesorii care le-au îndrumat pașii în ultimii ani, de la colegii cu care au împărtășit bucurii sau necazuri. Absolvenții de clasa a VIII-a vor fi gata să pășească pe un alt drum, văzut de către unii ca una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții, liceul. După terminarea acestuia și după examenul de bacalaureat, un adolescent are de parcurs primele etape importante spre maturitate.
Topul celor mai bune licee din București
Însă, până atunci, îl așteaptă Evaluarea Națională, pentru care continuă să se pregătească în vederea susținerii probelor scrise la materiile trecute într-un calendar special cunoscut din timp de către toți factorii implicați. Mai ales de către propria familie, evident, deosebit de atentă la succesul copilului lor. În ceea ce privește, înscrierea candidaților, aceasta se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 6-9 iunie.
În rândurile de mai jos, prezentăm materiile la care absolvenții de gimnaziu vor da Evaluarea Națională, precum și calendarul probelor.
Calendarul probelor pentru Evaluarea Națională sunt:
19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă;
21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă;
22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
După afișarea rezultatelor finale, elevii vor putea alege liceul la care doresc să-și continue studiile. Potrivit Edupedu.ro, Ministerul Educației a trimis deja inspectoratelor școlare fișa de înscriere la liceu, 2023.
Unde se înghesuie părinții să-și înscrie copiii după Evaluarea Națională
După promovarea examenului de Evaluare Națională, urmează admiterea la liceu. Dacă până acum, ea se făcea pe baza mediei obținute la probele de la Evalurea Națională și pe baza mediei generale din cei patru ani de școală, fără concursuri, începând cu anul 2023, notele obținute de candidați la Evaluarea Națională sunt singurele care contează pentru ca un elev să fie considerat admis.
Astfel, media de admitere în 2023, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală obținută la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu doua zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională, potrivit evaluare-nationala.eu.
Criteriile determinante pentru alegerea unui liceu
1.Conștientizarea abilităților dezvoltate până la vârsta adolescenței
De exemplu, unui tânăr îi plac șahul, matematica și fizica, altul are înclinații spre calculatoare. Mai este o categorie de elevi pasionați de citit și de limbi străine. Este foarte important ca fiecare aspirant la un liceu să-și descopere pasiunile, în contextul în care va opta pentru profilul uman sau real.
2.Planurile de viitor
Planurile de viitor pot include o facultate în România sau, de ce nu, în străinătate. În cea din urmă situație, este necesar ca tânărul să stea la o discuție cu părinții (un fel de consiliu de familie), fiindcă sprijinul lor moral și material este definitoriu.
3.Întocmirea unei liste cu liceele preferate
O listă se poate face pe baza preferințelor copilului, în urma discuțiilor cu prietenii, părinții, profesorii/diriginții sau căutând informații pe site-uri, ce merg la ținta propusă, de pe internet (oferta educațională, note de intrare, rata de promovabilitate).
Topul celor mai bune licee din București. Unde se înghesuie părinții să-și înscrie copiii după Evaluarea Națională
De îndată ce s-au afișat rezultate finale în urma contestațiilor (4 iulie 2023), elevii vor putea alege liceul la care doresc să-și continue studiile. Potrivit Edupedu.ro, Ministerul Educației a trimis deja inspectoratelor școlare fișa de înscriere la liceu 2023. În București, există unități de învățământ de elită, intrate în topul celor mai bune licee, top menit să sugereze proaspeților absolvenți de clasa a VIII-a idei despre direcțiile pe care le-ar putea urma. Cu mențiunea că, de fapt, sunt două topuri. Primul este creat în funcție de ultima medie de admitere la specializarea matematică-informatică, iar cel de-al doilea fără să se specifice specializarea.
Topul celor mai bune licee din București, specializarea matematică-informatică arată astfel:
Colegiul Național Sfântul Sava – 9,89;
Colegiul Național Gheorghe Lazăr – 9,84;
Colegiul Național Spiru Haret – 9,79 (bilingv engleză);
Colegiul Național Bilingv George Coșbuc – 9,69 (bilingv engleză);
Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu – 9,68;
Colegiul Național Grigore Moisil – 9,65;
Colegiul Național I.L. Caragiale – 9,60;
Colegiul Național Ion Creangă – 9,57 (bilingv engleză);
Colegiul Național Iulia Hașdeu – 9,54 (bilingv engleză);
Colegiul Național Mihai Viteazul – 9,49;
Există și un top al liceelor din București, în funcție de ultima medie de admitere, indiferent de specializarea aleasă: