Top 5 motive pentru care femeile căsătorite își înșală soții. Nu ai crede că este posibil așa ceva
Nu există o regulă scrisă a înșelatului și, nu este deloc adevărat faptul că doar bărbații sunt infideli. Există multe femei care aleg să ”calce strâmb” în momentul în care ceva nu le mai convine sau cu siguranță, ceva le deranjează în căsnicia lor. Iată care sunt motivele esențiale pentru care o femeie alege să își facă un amant.
O femeie vrea să experimenteze lucruri noi, cu un alt bărbat, atunci când ceva este în neregulă cu ea sau în relația sa de căsnicie . Mai mult, există și situații în care partenerul are un comportament jignitor la adresa ei sau nu îi comunică suficient de des cât de mult o apreciază și nici nu dorește să inițieze actul sexual. Motivele sunt diverse și destul de multe. Iată care sunt cele mai des întâlnite.
Femeia înșală pentru că nu se simte iubită, apreciată, sprijinită
Foarte multe femei se plâng de faptul că nu se simt îndeajuns de apreciate, în relația de cuplu. Există doamne care încearcă să rezolve aceste probleme comunicându-i partenerului, dar, sunt dezamăgite de nivelul acestuia de implicare. Așadar, ele simt nevoia să își condimenteze viața sexuală, sperând ca în acest mod să își găsească energia necesară de a mai lupta pentru relația pe care o au acasă.
Femeia înșală pentru că are un partener care o jignește sau încearcă să o devalorizeze
Șantajul emoțional, frica, lipsa de empatie, insecuritatea relației de cuplu pot face o femeie să își dorească să experimenteze o relație sexuală cu altcineva. În acest mod ea speră să își găsească în altă parte ceea ce nu are acasă. Mai mult, face acest pas pentru a se putea rupe de relația de căsătorie, în speranța că, oferindu-se altcuiva, acel bărbat o va aprecia mai mult și o va salva, dacă o va lua cu el.
Experiența cu o altă femeie
Multe doamne au ca fantezie sexul cu o altă femeie. Această fantezie poate rămâne undeva în tenebrele creierului său, iar, dacă i se ivește ocazia, poate ajunge să o facă, doar, de dragul experienței.
Femeia înșală din pură curiozitate
Nu doar bărbații vor să aibă alte experiențe sexuale, în afara de cea de acasă, ci și femeile. Ele pot considera că pot avea în altă parte ceva nou, mai bun și incitant. Sau pentru că acasă, soțul nu îi satisface toate fanteziile sexuale.
Femeile înșală din frica de bătrânețe
Sunt femei trecute de o anumită vârstă care vor să își arate că încă mai pot cuceri bărbații. Ele se gândesc că nu mai arată la fel de bine cum arătau în tinerețe. Pentru acestea, o relație sexuală în afara căsătoriei reprezintă o formă de confirmare sau de restimulare a încrederii în sine.