Top 5 destinaţii sigure în România pe vreme de pandemie de coronavirus! Iată unde te poţi relaxa, dacă ţi-e frică să mergi la mare

Publicat: 09/07/2020 | 12:23
Top 5 destinaţii sigure în România pe vreme de pandemie de coronavirus! Iată unde te poţi relaxa, dacă ţi-e frică să mergi la mare

Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile tuturor, iar concediile din această vară stau sub semnul întrebări. Numerele de noi cazuri confirmate sunt în creştere, iar unii se tem să mai plece în vacanţă.

Ce destinaţii puteţi alege în locul aglomeraţiei de la mare

Dacă vreţi totuşi să plecaţi undeva, este bine de ştiut că ar fi de preferat să eviaţi aglomeraţia. Litoralul românesc este foarte aglomerat în această perioadă, iar mulţi au ajuns să se teamă să meargă acolo, mai ales că şi ministrul Sănătăţii a declarat zilele trecute că sunt şanse ca unele dintre staţiunile populare să devină focare.

„Există posibilitatea ca Vama Veche şi alte zone de pe litoral să devină focare. În acest moment sunt cetăţeni care se reîntorc în acele teritorii, nu trebuie să gestionăm neapărat Constanţa, ci tot ce se întâmplă în acest sezon estival. Există această posibilitate (de infectare – n.red.). Tot ceea ce înseamnă contact fizic prelungit, nepăstrarea unei distanţări fizice, pot face o transmitere. Simptomatologia într-o infecţie COVID începe din a doua până în a zecea zi”, a declarat Nelu Tătaru.

Prin urmare, dacă vă e frică să mergeţi la mare, puteţi alege să mergeţi într-o zonă de munte, cu puţină aglomeraţie, multă natură şi aer curat. Transfăgărăşanul, cu peisajele sale superbe şi cu cabanele liniştite din această zonă, este o opţiune pentru cei care vor să stea liniştiţi şi să se bucure de relaxare. Alternativ, dacă vă plac drumurile cu maşina şi vreţi o zonă la fel de spectaculoasă puteţi încerca Transalpina.

Care este cea mai sigură destinaţie din România

Pentru cei care vor să se bucure de linişte şi pace şi să fugă de arşiţa verii, o destinaţie potrivită poate fi şi lacul Sfânta Ana, cu împrejurimile sale.

Dacă vreţi, totuşi, să vă bucuraţi de confortul unui oraş şi de oportunităţile pe care le oferă, puteţi încerca Sibiul. Acesta a fost inclus într-un top 20 al celor mai sigure locuri de Organizația Europeană pentru cele mai bune destinații.

Clisura Dunării este iarăşi o destinaţie potrivită, mai ales că oferă peisaje spectaculoase şi multe locuri de vizitat, iar preţurile la cazare sunt decente pentru această perioadă.