TOP 5 cele mai iubitoare rase de câini din lume! Sunt extraordinare şi pentru cupluri cu copii

De: Cancan
Publicat: 13/07/2017 | 15:29

CANCAN.ro vă face acum cinci recomandări de rase extrem de iubitoare şi loiale, care se pot transforma în nişte parteneri extraordinare.

1. Labrador

Labradorul este una dintre cele mai populare rase de câini din întreaga lume. Pe lângă rolul de animal de companie, aceşti câini sunt folosiţi în foarte multe ţări şi pentru prinderea infractorilor sau asistenţa persoanelor suferinde. Labradorii sunt gentili, inteligenţi şi plini de energie, fiind recomandaţi persoanelor de orice vârstă. Aceasta rasă, cunoscută şi sub numele de Câinele Sfântului Ioan, îşi are originile în Canada, unde era folosit la prinderea peştilor.

2. Golden Retriever

Câinii din rasa Golden Retriever sunt cunoscuţi pentru capacitatea lor empatică foarte puternică, ceea ce îi face să fie nişte companioni perfecţi pentru familiile lor. Sunt câini liniştiţi, supuşi, jucăuşi, inteligenţi, manieraţi şi înţelegători cu copiii şi cu străinii. Sunt folosiţi de asemenea şi ca şi câini de pază, dar iubesc prea mult oamenii pentru a fi agresivi. Dacă un câine din rasa Golden Retriever participă în campionate sau concursuri, atunci cu siguranţă este printre cel mai bine cotat să câştige.

3. Cavalier King Charles Spaniel

Este un câine activ, vioi, blând, inteligent, sociabil, prietenos. Este ascultător şi devotat stăpânului, prietenos cu copiii, se înţelege bine cu alte animale şi alţi câini. Este o varietate a lui King Charles Spaniel de care se distinge prin onorificul nume de “Cavaler” şi prin botul mai lung. A fost crescut ca animal de companie şi pentru vânătoarea de animale mici.

4. Collie

Generic vorbind, Collie reprezintă mai mult decât o rasă de câini, fiind mai degrabă o familie cu mulţi membri, rase canine şi varietăţi ale acestora toate originare din Scoţia şi nordul Angliei. De-a lungul ultimelor 3 secole, aceşti câini au însoţit marile transferuri de populaţie, răspândindu-se în multe colţuri ale lumii şi au cunoscut numeroase modificări şi ameliorări (în special în Australia şi America de Nord). În prezent, chiar dacă sunt câteva rase care păstrează în nume – oficial sau nu – denumirea de Collie (ex. Border Collie, Shetland Collie, Australian Collie, Bearded Collie etc.) o rasă distinctă se recunoaşte complet sub această denumire: rasa atât de popularizată în urma succesului la public înregistrat de seria de filme „Lassie”.

5. English Bulldog

Bulldogul englez reprezintă o rasă de câini de talie medie care a apărut şi s-a dezvoltat în Anglia, chiar şi astăzi fiind foarte apreciaţi în Marea Britanie. Sunt una din mascotele naţionale, fapt ce le susţine popularitatea. Rasa este foarte veche, primele exemplare cu alură de bulldog fiind cunoscute încă din secolul al XIII-lea.