Top 10 – țările în care se consumă cel mai mult alcool. Surpriză: pe ce loc e România, de fapt
Gurile rele ar spune că românii sunt campioni atunci când vine vorba de consumul băuturilor alcoolice! Ei bine, toți ar avea parte de o surpriză, să afle că lucrurile nu stau chiar așa. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a realizat un studiu care face referire și la statele din Uniunea Europeană, unde cetățenii consumă cea mai mare cantitate de alcool. Țara noastră nu se află pe primul lor, spre surprinderea multora.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a realizat un studiu numit „Health at a Glance 2023”, prin care au analizat starea de sănătate a populației și serviciile oferite de sistemul de sănătate și la nivelul țărilor care fac parte din Uniunea Europeană. Astfel, conform acestui studiu, a fost realizat și un top al statelor din UE și nu numai, în funcție de cât alcool consumă locuitorii lor. Spre surprinderea multora, nu România este în fruntea clasamentului.
Pe ce loc se află România
Fie că vorbim de bere, vin, băuturi fine, analiza specialiștilor arată exact câți litri de alcool pur se consumă pe cap de locuitor, pe an. Așa a ieșit la iveală că țara fruntașă este Letonia cu 12.2 litri de alcool pur pe cap de locuitor pe an, urmată de Lituania, Cehia, Bulgaria și Estonia. Chiar dacă mulți nu credeau, austriecii beau mai mult alcool decât românii, așa cum reiese din studiul realizat de OCDE. Austria este pe locul 6 în clasament, urmată de România care se află pe locul 7 cu 11 litri de alcool pur pe cap de locuitor. În Polonia și Luxemburg se consumă la fel de mult alcool ca-n România: 11 litri pe locuitor, anual. La coada topului se află Slovenia, cu 10,6 litri de alcool pur pe cap de locuitor, pe an. Lucrurile stau mai bine în Turcia, Costa Rica și Israel, la acest capitol. Acolo, oamenii nu prea consumă băuturi alcoolice.
1. Letonia (12.2 litri de alcool pur pe cap de locuitor pe an)
2. Lituania (12.1 litri)
3. Cehia (11.6 litri)
4. Bulgaria (11.2 litri)
5. Estonia (11.1 litri)
6. Austria (11.1 litri)
7. ROMÂNIA (11 litri)
8. Polonia (11 litri)
9. Luxemburg (11 litri)
10. Slovenia (10.6 litri)
Țările unde se consumă cel mai puțin alcool sunt Turcia (1,4 litri pe an), în Israel și Costa Rica (3,1 litri fiecare).