Toni Petrea, antrenorul principal al FCSB, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului pe care „roș-albaștrii” îl vor susține astăzi în epilogul rundei a VIII-a a Ligii 1 cu FC Hemannstadt, că cele trei puncte puse în joc sunt vitale în economia acestui campionat.
Cu o victorie în acest meci FCSB ar profita de pasul greșit total neașteptat al celor de la Universitatea Craiova cu Academica Clinceni, scor 1-0 și ar reduce ecartul față de lider la trei puncte.
„E importantă pentru noi această victorie să ne apropiem de lider. Cred că este un campionat echilibrat din punctul meu de vedere, bun. Apar şi câteva surprize, asta cred că place publicului. Sper ca noi să nu avem parte de surprize neplăcute şi să ne câştigăm meciurile. Întâlnim o echipă bună care a pierdut până acum un singur meci, la fel ca şi echipa de etapa trecută, Clinceniul. E o echipă care stă bine în teren, trebuie să fim foarte atenţi şi să găsim mijloacele de a deschide apărarea adversă pe cât mai mult posibil. E o evoluţie bună până acum a celor de la Sibiu în partidele disputate, au adus şi câţiva jucători buni şi asta a contribuit la exprimarea echipei”, a declarat Toni Petrea, antrenorul principal al „roș-albaștrilor”.
Partida FCSB – FC Hermannstadt, din cadrul etapei a VIII-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 21:00, pe „Național Arena”, confruntarea urmând a fi transmisă indirect de Digi Sport, Telekom Sport și Look.