În timp ce Simona Halep e plecată în Australia, Toni Iuruc are grijă de finanțele familiei! Soțul campioanei de la Wimbledon și Roland Garros a fost surprins în timp ce „verifica” bunul mers al afacerilor, chiar la început de an. CANCAN.RO are imaginile exclusive!
Simona Halep începe anul 2022 la Melbourne, unde se luptă pentru câștigarea primului turneu de Grand Slam al anului. În acest timp, Toni Iuruc a rămas acasă, dar nu „șomează”. Soțul jucătoarei de tenis se comportă ca un adevărat „cap” al familiei și ține totul sub control.
Cunoscut pentru faptul că este un bun afacerist, Toni Iuruc știe că pentru a merge totul ca pe roate e nevoie de implicare. Din partea tuturor, dar mai ales a lui! Așa se face că e pe „poziții” încă din primele zile ale anului și verifică bunul mers al afacerilor.
Paparazzii CANCAN.RO l-au surprins pe Toni Iuruc în timp ce s-a dat jos din mașină și s-a îndreptat către o agenție bancară. Era foarte grăbit, iar, din acest motiv, probabil, a cam „fentat” trecerea de pietoni și a traversat printr-un loc nepermis.
Ajuns în fața sucursalei, soțul Simonei Halep a fost nevoit să-și aștepte rândul, iar abia apoi a intrat și și-a rezolvat treburile. Ulterior, mulțumit că a ‘bifat” un punct important de pe lista de sarcini, a mers să-și cumpere o sticlă cu apă, iar apoi a plecat liniștit spre alte destinații.
(CITEȘTE ȘI: TONI IURUC ȘI-A VIZITAT MAMA ÎN SPITAL. SOȚUL SIMONEI HALEP S-A PLIMBAT AGITAT PE HOLURI ȘI A VORBIT CU MEDICII)
Toni Iuruc activează în domeniul imobiliarelor, ca antreprenor. Soțul Simonei Halep deține mai multe imobile date spre închiriere, sub formă de birouri sau chiar spații de locuit. Averea sa ar ajunge la câteva milioane bune de euro. Toni Iuruc ar fi fost ajutat în majoritatea afacerilor sale de către mama sa, Genica Iuruc.
Soacra Simonei Halep conduce o firmă care are în proprietate mai multe spații din București pe care, din câte se pare, le-ar închiria. În plus, ar mai deține și un bloc întreg pe Aleea Privighetorilor, în apropiere de Grădina Zoologică din Băneasa, dar și câteva terenuri în Otopeni, unde ar fi construit o clădire de birouri și un spațiu de depozitare.
În afară de afacerile imobiliare, Toni Iuruc este și un pasionat al mașinilor de lux. Numărul lor nu se știe exact, dar valoarea bolizilor s-ar ridica la alte câteva sute de mii de euro.