Unul dintre cei mai prolifici scenariști și comedianți pe care i-a avut România este, indiscutabil, Toni Grecu, umoristul care activează de peste 30 de ani la conducerea unor celebre grupuri cu specific de satiră. În 2010, Toni Grecu a obținut Premiul UNITER dedicat spectacolului de divertisment, „pentru contribuția Domniei Sale la istoria vie a umorului românesc”. Acum, fondatorul trupei „Divertis” vorbește, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre valențele umorului pe plaiurile mioritice, precum și despre factorii generatori ai acestuia.
Debutând în activitatea publică puțin după începutul anilor ’80, Toni Grecu a tranzitat mai multe perioade ale umorului, inclusiv pe cea dominată de cenzură. La momentul respectiv, comedianților nu le era permis să facă glume cu trimitere la regimul conducător, fapt ce a condus către o eliberare după Revoluție, când Toni Grecu declară că lucrurile au devenit ușor mai facile.
Acum, comediantul se dedică elaborării de scenarii pentru serialul „Strada Speranței”, difuzat pe Kanal D.
Succesul formatelor pe care Toni Grecu le-a realizat alături de colegii din grupurile umoristice s-a datorat satirei elaborate pe marginea diferitelor teme sociale.
Unul dintre subiectele exploatate în permanență a fost ironia la adresa conducătorilor politici, la care poporul a aderat întotdeauna, iar acum Toni Grecu explică de ce.
„Acum, comedia politică, aia pe care o știam noi odinioară, nu mai este, se vede cu ochiul liber că locu-i gol. Ăsta este un fel de defect al societății, o societate sănătoasă face umor și face bășcălie de propriii conducători.
Când se satură oamenii de propriii conducători, ceva nu-i în regulă cu ei, nu cu societatea! Înseamnă că ceva nu funcționează bine acolo!
Cât va fi omul pe pământ, va râde și va face comedie, cât va exista neamul omenesc! Și comedie politică și comedie socială, și comedie observațională, de tip stand-up, toate au perioade.
Uneori sunt la modă unele, alteori sunt la modă altele, în funcție de context. Când o să mai vină o Viorica Dăncilă la Guvernul României, și o să vină, probabil, la un moment dat, că tot se rotesc ei așa, iarăși vom avea subiecte de maximă comedie politică. Până atunci, stăm mai așa!”, ne-a declarat realizatorul de la Kanal D.
Fondatorul grupului „Divertis” mai vorbește și despre maniera în care umorul a evoluat de-a lungul anilor și contextelor sociale, de la comedia elaborată, îndelung studiată, până la cea spontană, livrată rapid, extrem de populară în rândul generației care activează pe social media.
„Generația tânără vrea umor rapid, pentru că nu au timp. Oamenii sunt foarte agitați și tehnologia le dă șansa de a avea acces la divertisment non-stop, în orice secundă a existenței lor.
Pe de altă parte, tinerii sunt hormonali, ei vor rapid, vor să se simtă bine într-o secundă, nu au timp de pierdut, dar cu cât înaintează în vârstă, umorul devine mai sofisticat, mai rafinat și mai bun.
Una e să construiești o glumă pentru un public de elevi, una e să construiești o glumă pentru oameni care au o școală, o familie, care au trecut prin viață.
E în funcție de public, pentru toată lumea e loc!”, a mai adăugat îndrăgitul umorist.
(CITEȘTE ȘI: DE CE ÎL REGRETĂ TONI GRECU PE IOAN GYURI PASCU. CEI DOI ACTORI S-AR FI CERTAT DIN CAUZA GLUMELOR POLITICE, DAR…)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com