Toni Conceicao, jubilează după victoria cu Viitorul: „Am obținut un rezultat foarte bun!”
Toni Conceicao, antrenorul principal al formației CFR Cluj, a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au câștigat-o la Ovidiu cu Viitorul, că deși au fost obținute în urma unui succes la limită, cele trei puncte sunt pe deplin meritate.
„Am obţinut un rezultat foarte bun, cu o primă repriză bună şi o a doua repriză distinctă. În prima repriză am jucat mult mai bine, în partea a doua nu am mai jucat la fel, dar ne-am apărat exact. Am avut un adversar foarte bun, cu jucători foarte buni. Viitorul joacă mult între linii şi ne-a pus probleme. A fost foarte greu. Cred că am avut totuşi un penalty, dar până la urmă, importante sunt cele trei puncte puse în joc. Sigur, pentru jocul următor ne dorim să câştigăm, dar campionatul se decide în mai, nu acum. Obiectivul nostru este să câştigăm toate meciurile”, a declarat Toni Conceicao la finalul partidei de la Ovidiu.
După victoria cu Viitorul, CFR Cluj rămâne pe primul loc în clasament cu 43 de puncte, campioana fiind neînvinsă de 13 etape, înregistrând în acest timp 9 victorii și patru remize.
În runda următoare, a XXI-a a Ligii I, ultima programată în acest an, CFR Cluj va evolua pe „Național Arena” contra FCSB, echipă care se află pe locul 2 cu 40 de puncte. Duelul va avea loc sâmbătă de la ora 20:000 și va fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.
Rezultatele etapei a XX-a a Ligii I
Concordia Chiajna – Politehnica Iaşi 3-6
FC Voluntari –Astra Giurgiu 1-1
Gaz Metan Mediaş – FC Hermannstadt 0-2
Dinamo – U Craiova 3-0
Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-3
FC Botoşani – FCSB 1-3
Viitorul – CFR Cluj 0-1