Toni Conceicao: „Încă nu jucăm așa cum îmi doresc!”
CFR Cluj a spulberat campioana Armeniei în turul III al Europa League, cu scorul general de 7-0, însă tehnicianul Toni Conceicao a declarat că nu este încă mulțimit de jocul elevilor săi.
„Mă bucur că ne-am realizat obiectivul de a ajunge în play-off. Am fost echipa mai puternică. De când am venit mi-am dorit ca echipa să joace fotbal, aşa cum vor şi suporterii. Mai avem multe de îmbunătăţit, drumul e lung, încă nu jucăm aşa cum îmi doresc, dar echipa are potenţial să joace foarte bine. Aşteptăm până mâine să vedem care e situaţia lui Vâtcă. El a apărat bine şi la Voluntari, a făcut-o bine şi azi. Eu am încredere în toţi jucătorii. Chiar dacă Arlauskis nu poate juca, avem şi alţi portari de valoare. Avem doar două zile să pregătim meciul, nu putem să-l pregătim aşa cum am face-o în mod normal, însă asta nu e o scuză pentru noi. Trebuie să fim în formă din punct de vedere fizic, din punct de vedere mental, pentru că întâlnim un adversar foarte bun. Şi noi avem, însă, ambiţiile noastre”, a declarat Toni Conceicao.
După ce în tur în Armnia câștigase cu 2-0 fără să forțeze duelul cu Alashkert, elevii lui Toni Conceicao s-au descătușat în retur spulberându-și adversarii cu scorul de 5-0.
Juan Emmanuel Culio a deschis recitalul în returul cu Alashkert, dintr-un penalty obținut de Omrani, în minutul 19. În ultimul minut al primei reprize, Omrani a făcut 2-0, cu o execuție de clasă, de la marginea careului de 16 m, balonul mușcând și transversala înainte de a intra în plasă. Hoban a dus scorul la 3-0, în minutul 58, în urma unui corner executat de căpitanul Camora duppă care Omrani a realizat în minutul 62 dubla în fața campioanei Armenei, punctând cu o lovitură de cap, în urma unui assist al lui George Țucudean. Sebastian Mailat, jucător intrat pe teren în al doilea mitan avea să stabilească scorul final al partidei înscriind dintr-o pasă a lui Păun în minutul 90.
Calificată în play-off-ul Europa League cu scorul general de 7-0, CFR Cluj va întâlni modesta formație luxemburgheză Dudelange care a eliminat surprinzător Legia Varșovia.