Toni Conceicao după ce CFR Cluj a urcat pe primul loc: „Sunt fericit!”
Antonio Conceicao, principal al formației CFR Cluj, a declarat după victoria obținută de elevii săi cu 2-1 pe terneul formației FC Voluntari, că succesul a fost meritat.
„Cred că această victorie este pentru primul loc, a fost un meci foarte greu pentru noi. Am întors rezultatul, e o victorie meritată pentru CFR. Sunt fericit, mă încântă atitudinea jucătorilor de la CFR. Arlauskis este accidentat, a jucat Vâtcă, un portar foarte experimentat. Mai avem un joc cu echipa din Armenia. Va fi greu, sunt jucători foarte bine organizați”, a declarat tehnicianul portughez.
Ardelenii au revenit de la 1-0 în jocul din runda a IV-a de pe stadionul ”Anghel Iordănescu”. Ilfovenii au deschis scorul prin Laidouni, după ce ungurul Lang a provocat în minutul 11 un penalty.
Replica ardelenilor nu s-a lăsat foarte mult timp așteptată. La două minute după ce Voluntariul a deschis scorul, CFR Cluj a ratat egalarea prin Djokovic, trasorul acestuia de la 25 de metri lovind bara porții ilfovenilor.
Campioana avea să reușească egalarea în minutul 34, Alex Ioniță reușind să înscrie primul său gol pentru ardeleni în acest campionat, reușita sa stabilind și scorul primului mitan.
Partea secundă a confurntării a aparținut în totalitate campioanei. Echipa lui Toni Conceciao a ratat ocazie după ocazie însă a reușit să se impunăă grație unui gol marcat de George Țucudean în minutul 83.
S-a terminat 2-1 iar CFR Cluj urcă pe primul loc în Liga I.
Progrmaul etapei a IV-a a Ligii I
FC Botoșani- Astra Giurgiu 1-1
Concordia Chiajna- FC Hermannstadt 2-0
Sepsi OSK Sf. Gheorghe- Politehnica Iași 3-0
Dunărea Călărași- Universitatea Craiova 1-3
FC Voluntari- CFR Cluj 1-2
Gaz Metan Mediaș- FCSB 1-3
luni, 13 august
ora 21:00 Dinamo București- Viitorul Constanța