Tonel Pop a făcut dezvăluiri uluitoare despre rezultatele de la specialiștii FBI, pe care le așteaptă toată lumea.
Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a fost analizat de doi experți de la FBI la Jilava, unde acesta este arestat preventiv. Aceștia au stat de vorba cu Gheorghe Dincă față în față, iar înainte au vizionat toate imaginile pe care procurorii DIICOT le aveau cu acesta, inclusiv imaginile cu reconstituirea celor două presupuse crime. În aproximativ o lună vor fi gata rezultatele obținute din ADN-ul mitocondrial, prelevat în ultimă instanță de la mama Luizei Melencu, dar și din oasele din lizieră. (CITEȘTE ȘI: NUMĂRUL DE TELEFON AL LUI GHEORGHE DINCĂ A DEVENIT VIRAL! CUM ERA TRECUT ”MONSTRUL DIN CARACAL” ÎN AGENDA AMICILOR)
Tonel Pop a mărturisit că fragmentele din care ar fi putut fi extras ADN-ul ar fi fost distruse de Institutul Naţional de Medicină Legală.
„La FBI s-au trimis nişte oase, acele oase presupuse ale Luizei de anchetatori, Dincă nu a spus că sunt ale ei, iar aceste rămăşiţe de oase sunt cele mai panarame de oase pentru că nici măcar nu se ştie dacă sunt de natură umană, au fost duse în laborator şi foarte multe din aceaste oase nu au putut determina dacă sunt de natură umană sau animală! Aceste oase nu erau arse complet, nu erau calcinate, le-au decupat şi tot ce a fost mai bun de unde putea fi extras ADN a fost făcut pulbere. Tot ce a fost mai bun a fost distrus de INML! Acolo au decupat tot ce e ars, şi tot ce a fost bun deja a fost distrus. Acolo au nişte rebuturi, nişte oase din care nu mai poţi scoate ceva”, a spus Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, la România TV.
Vă reamintim că Alexandra Măceșanu, născută pe 15 septembrie 2003 și originară din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a fost răpită de Gheorghe Dincă miercuri, 24 iulie. A doua zi după ce a dispărut, adolescenta a reușit să sune de trei ori la serviciul unic de urgență, însă, salvatorii nu au reușit să o ia din Casa Groazei din Caracal. Cu câteva luni înainte ei, monstrul de 66 de ani a răpit-o pe Luiza Melencu, născută pe 2 decembrie 2000. Ea a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă pe 14 aprilie și de atunci nimeni nu a mai văzut-o. (VEZI ȘI: S-A AFLAT UNDE A ÎNGROPAT-O GHEORGHE DINCĂ PE ALEXANDRA?! DEZVĂLUIREA CARE SCHIMBĂ TOT ÎN CAZUL CARACAL)
Pe 9 septembrie, Luiza Melencu ar fi început clasa a XII-a la Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţoiu” din Craiova, însă… în locul ei, la festivitate au fost doar mama și bunicul, care au transmis mesaje sfâșietoare.