Tom Parker, celebrul cântăreț britanic din „The Wanted”, are tumoare cerebrală în fază terminală
Tom Parker, cântărețul britanic din „The Wanted” a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală în stadiu terminal. Vestea cutremurătoare a fost data chiar de artist, pe pagina sa de socializare.
„Hei oameni buni, știți că am lipsit amandoi de pe rețelele sociale de câteva săptămâni și a venit timpul să vă spunem de ce. Nu există o modalitate ușoară de a spune acest lucru, dar, din păcate, am fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală și sunt deja în tratament. Am decis, după o mulțime de gânduri, că, mai degrabă decât să ne ascundem și să încercăm să păstrăm secretul, vom face un interviu în care să putem prezenta toate detaliile și să le comunicăm tuturor faptele în felul nostru. Suntem cu toții absolut devastati, dar vom lupta cu asta până la capăt. Nu vrem să fiți triști, vrem doar dragoste și pozitivitate și împreună vom conștientiza această boală teribilă și vom căuta toate opțiunile de tratament disponibile. Va fi o bătălie grea, dar cu dragostea și sprijinul tuturor vom învinge acest lucru. Tom și Kelsey xxx”, a scris Parker pe Instagram.
Tânărul de 32 de ani a anunțat la începutul acestui an că el și soția lui așteaptă al doilea copil, a scris pe Instagram.
Într-un interviu acordat revistei britanice OK! Magazine, Parker și soția sa, Kelsey Hardwick, au spus că medicii i-au informat că boala este într-un stadiu extrem de avansat.
Riscă să moară într-un an
Timpul mediu de supraviețuire pentru pacienții cu glioblastom de gradul patru (tipul cu care a fost diagnosticat Tom), una dintre cele mai grave tipuri de tumori, este cuprins între un an și 18 luni, potrivit organizației non-profit britanice The Brain Tumor Charity.
Cântărețul a spus că s-a dus la spital după ce a suferit două crize vara aceasta. Parker a declarat pentru OK!: „Au tras perdeaua în jurul patului meu și mi-au spus: Ai o tumoare pe creier. Tot ce mi-a venit în gând atunci a fost: La dracu! Am fost în stare de șoc. Este glioblastom în faza a patra și au spus că este terminal. A fost foarte mult pentru mine… Încă nu am procesat toate implicațiile.”